Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Zece cetăţeni străini, expulzaţi din România. Au interdicţie de cinci ani de a reveni în ţară
WhatsApp
Zece persoane din Afganistan, Siria, Irak, Somalia şi Turcia, sunt îndepărtate de pe teritoriul naţional, miercuri, escortate de către poliţişti de imigrări din Arad, urmând să fie predate autorităţilor din Serbia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), lucrători ai Centrului de Cazare a Străinilor luaţi în Custodie Publică Arad îi transportă pe cei zece străini, toţi bărbaţi, la graniţa cu Serbia.

Cinci dintre persoanele care vor fi scoase din ţară sunt din Afganistan, două din Siria şi câte una din Irak, Somalia şi Turcia, având vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani.

"Pe numele cetăţenilor străini a fost dispusă măsura îndepărtării sub escortă ca urmare a depistării în trecere ilegală a frontierei de stat. Până la punerea în aplicare a măsurii, persoanele au fost luate în custodie publică şi cazate în centrul specializat de la Arad", se arată în comunicat.

Predarea străinilor către autorităţile sârbe are loc în baza Acordului de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană şi Republica Serbia.

La ieşirea din ţară, mai informează IGI, pe numele străinilor se va institui măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de cinci ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel