Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vizită Papa Francisc. Termenul pentru înscrieri a fost prelungit până la 15 mai
WhatsApp
Veste bună pentru cei care doresc să fie alături de Papa Francisc, în timpul vizitei acestuia în România. Termenul pentru înscrieri a fost prelungit până pe data de 15 mai.

Asadar, cei care doresc să participe, pe 31 mai, la Liturghia de la Catedrala Sfântul Iosif din Capitală prezidată de Papa Francisc se mai pot înscrie, pe platforma inscrieri.papalabucuresti.ro.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, Francisc Doboş, a declarat marți că spaţiul destinat celor care vor să asiste la eveniment se va întinde până la Piaţa Revoluţiei.

Producătorul evenimentului, Adriana Răcăşan, spune că în această zonă încap aproximativ 40.000 de persoane. În acest spațiu vor exista şi în jur de 7.000 de scaune.

Papa Francisc se va afla în România în perioada 31 mai - 2 mai, la București, Șumuleu Ciuc, Iași și Blaj.
 
Programul vizitei Papei:

Vineri, 31 mai

 11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București

Ceremonia de bun venit
12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni
Ceremonial militar
Convorbiri tête-à-tête dintre președintele României, Klaus Iohannis, și Sanctitatea Sa Papa Francisc
13:00 - Întâlnire cu autoritățile, societatea civilă și corpul diplomatic, Palatul Cotroceni
Alocuțiunea Președintelui României, Klaus Iohannis
Discursul Sanctității Sale Papa Francisc
15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei
Discurs al Sanctității Sale
Rugăciune „Tatăl Nostru”, alocuțiuni și cântări pascale, Catedrala Națională
Salut al Sanctității Sale
Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”
Omilia Sanctității Sale
 
Sâmbătă, 1 iunie 2019
 
11:20 – Sosire la Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc
11:45 - Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc
Omilia Sanctității Sale
17:25 – Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iași
Întâlnire Mariană cu tinerii și cu familiile, Palatul Culturii din Iași
Discurs al Sanctității Sale
 
Duminică, 2 iunie 2019
 
10:35 – Sosire la Câmpia Libertății din Blaj
10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi martiri greco-catolici, Câmpia Libertății din Blaj
Omilia Sanctității Sale; „Regina Coeli”
15:40 – Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj
Salut al Sanctității Sale
17:00 – Sosirea la Aeroportul Internațional din Sibiu
17:20 – Ceremonia oficială a plecării
[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Cultura Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel