Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Valeriu Gheorghiță, mesaj pentru primari: „Să nu se uite la toamnă cum le sunt carantinate localitățile”
WhatsApp
Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), susține că la toamnă pot să apară noi cazuri de localități în carantină din cauza pandemiei dacă populația nu se vaccinează în număr mare.

Medicul Valeriu Gheorghiță a vorbit despre posibilitatea apariției la toamnă a valului patru al pandemiei.

„Dacă nu avem o rată de acoperire vaccinală suficientă încât să se încetinească răspândirea infecției în cadrul populației suntem la risc de un nou val 4. Nu este speculație, este, din păcate o realitate cu care ne vom confrunta. Dar ce ține de noi este să diminuăm amplitudinea”, a explicat Valeriu Gheorghița în cadrul conferinței de presă din această săptămână.

Medicul Gheorghiță s-a adresat primarilor cărora le-a spus că riscă să aibă din nou localitățile introduse în carantină dacă localnicii nu se vaccinează în număr mare.

„Tocmai din acest motiv am propus reorganizarea activităților de vaccinare, în special în rural, să avem un calendar clar și detaliat al activităților de vaccinare în fiecare localitate în parte, pe de o parte pentru că estimăm apariția acestui val de îmbolnăviri. Și nu vreau să ne trezim în toamnă cu localități care să spună faptul că la ei nu au ajuns vaccinuri (...) Altfel este posibil ca în toamnă să avem probleme în localități în care imunizarea colectivă a populației este mult sub ce este relevant din punct de vedere epidemiologic. Este posibil să se ajungă la situații în care anumiți reprezentanți locali să se uite cum vor fi carantinate localitățile lor pentru că în perioada în care era momentul să se vaccineze nu s-au desfășurat aceste activități”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Autoritățile și-au propus ca în această vară echipele mobile de vaccinare să treacă prin toate localitățile din România, informează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel