Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ungaria. Încă 90 de zile de restricții. Parlamentul a prelungit starea de urgență
WhatsApp
Parlamentul de la Budapesta a prelungit, luni, starea de urgenţă din cauza Covid cu 90 de zile, ceea ce înseamnă că Guvernul condus de Viktor Orban va putea să emită ordonanţe în situaţii excepţionale până pe 23 mai, potrivit hirado.hu.

Parlamentul de la Budapesta a decis să prelungească, luni, cu încă 90 de zile starea de urgenţă, până pe 23 mai, din cauza pandemiei de Covid-19. Astfel, propunerea ministrului de Justiţie Judit Varga a fost aprobată de Parlament cu 133 de voturi „pentru”, 55 „împotrivă” şi o „abţinere”.

Parlamentul poate revoca mai devreme delegarea către Guvern a emiterii de acte normative. Legea votată de Parlament permite Guvernului să amâne orice fel de alegeri parţiale şi referendum. De asemenea, legea prevede că Guvernul este obligat să informeze regulat preşedintele Parlamentului şi pe liderii partidelor cu privire la măsurile legate de epidemie. 

Opoziția de la Budapesta a votat împotriva acestei prelungiri pentru că starea de urgență menține și prerogativele speciale ale guvernului Viktor Orban. Șeful guvernului ungar este acuzat că profită de situație pentru a adopta măsuri care nu au legătură cu pandemia, cum ar fi reducerea finanțării primăriilor conduse de Opoziție. De asemenea, formațiunea de opoziție Coaliţia Democratică critică decretul prin care se autorizează folosirea vaccinurilor rusești și chinezești.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate  1.628 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, în Ungaria. De la începutul pandemiei, în Ungaria au fost raportate  407.274. Au decedat, în ultima zi, 103 de pacienți, numărul deceselor din cauza COVID ajungând la 14.450. S-au vindecat 310.848 de persoane. De asemenea, 4.582 de pacienți sunt, în prezent, internați cu simptome ușoare, iar 396 sunt la terapie intensivă, transmite koronavirus.gov.hu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel