Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un tânăr din UK și-a schimbat, legal, numele în Céline Dion, după ce a urmărit zile în șir concertele artistei
WhatsApp
Un tânăr de 30 de ani din UK s-a îmbătat și și-a schimbat numele în Céline Dion. Apoi, a uitat ce a făcut în timpul beției, însă corespondența i-a amintit că se numește Céline Dion.

Un fan al cântăreței Céline Dion s-a îmbătat și și-a schimbat legal numele în Céline Dion, după care a uitat imediat despre acest lucru, scrie New York Post.

Thomas Dodd a declarat pentru The Post că ideea i-a venit când urmărea un concert la TV al cântăreței, în ajunul Crăciunului. „Ea este persoana mea pe care o ascult când vreau să mă înveselesc”, a spus tânărul.

De altfel, acesta recunoaște că a petrecut mare parte din pandemie urmărind concertele cântăreței din Canada. În Ajunul Crăciunului, a spus Thomas Dodd, a urmărit un concert alături de o cantitate însemnată de șampanie primită de la un prieten. A aplicat online pentru schimbarea numelui, cheltuind 89 de lire sterline, după care a uitat tot.

„Mama nu a fost foarte mulțumită la început, dar acum vede și partea amuzantă!”

 

Câteva zile mai târziu, când a ajuns acasă de la serviciu, și-a găsit corespondența și a aflat că își schimbase numele. „A trebuit să mă așez pentru că nu-mi venea să cred ce am făcut. Apoi, am verificat la bancă și s-a confirmat totul”, a spus „Céline Dion”.

Apoi, tânărul a împărtășit imagini cu „schimbarea numelui” pe Twitter, actualizându-și numele pe rețelele sociale.

O persoană care nu s-a amuzat la început de schimbarea numelui a fost mama sa. „Mama nu a fost foarte mulțumită la început, dar acum vede și partea amuzantă!”, spune tânărul, adăugând că, cel puțin deocamdată, își păstrează numele artistei.

El a mai spus că speră să o întâlnească pe adevărata Céline Dion, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Inedit Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel