Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un român din Irlanda FURA bani din cutia milei cu un cârlig de pescuit. A dat "lovitura" în cinci biserici până să fie prins
WhatsApp
Un român din Irlanda este acuzat că a furat bani din cutia milei din mai multe biserici, folosind un cârlig de pescuit. 
Foto ILUSTRATIV

Vasile, un român în vârstă de 55 de ani din Irlanda, este judecat pentru comiterea mai multor furturi. Potrivit polițiștilor, el a furat bani din cutia milei, din mai multe biserici, cu ajutorul unui cârlig de pescuit, scrie publicația Irish Examiner.

Bărbatul a apărut în faţa magistraţilor de la Tribunalul din Cork, însă este acuzat că a furat bani din biserici din Carrigtwohill, Shanagarry şi Cloyne. Ar fi furat, în total, 45 de euro, respectiv câte 15 euro din două biserici şi câte 5 euro din alte trei biserici.

Românului i-a fost interzis accesul în biserici

 

Procurorii nu au cerut ca acesta să fie pus sub arest, ci au propus judecarea sub control judiciar, în special din cauza sumei mici de bani furate.

Oamenii legii continuă anchetarea sa, fiind foarte posibil ca acesta să fie autorul și al altor furturi.

Din acest motiv, lui Vasile i-au fost impuse mai multe restricţii: i-a fost interzis accesul în biserici, nu are voie să se mai apropie de comunităţile din Carrigtwohill, Cloyne, Shanagarry şi Dungarvan şi trebuie să se prezinte zilnic la poliţie. Totodată, el trebuie să achite o cauțiune de 100 de euro. Avocatul românului a precizat că clientul său este de acord cu restricţiile impuse.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 11 martie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel