Un român a vândut tot și s-a mutat în SPANIA, după ce a INLESNIT SINUCIDEREA concubinei sale din cauza torturilor la care o supunea
Autor: Nicoleta Nicolau pe 20 noi 2019, 14:21 | Povestea Mea

O femeie de 48 de ani ar fi fost împinsă spre sinucidere chiar de bărbatul cu care a locuit ultimii 15 ani și căruia i-a dăuit trei copii. Numai că Ciprian pare că deja a uitat de Iulia și vrea să își ia viața de la capăt în Spania, departe de procurorii care anchetează cazul.

Iulia a fost găsită spânzurată de o scară proptită de zidul casei bătrâneşti, în curtea gospodăriei sale dintr-un sat din Bihor. Avea 48 de ani și își împărțise viaţa mai bine de 15 ani cu Ciprian, alături de care avea trei copii. Numai că bărbatul cu 6 ani mai mic decât ea i-a făcut viața un calvar, trimițând-o spre moarte.

Cei doi, s-au cunoscut în 2001, pe când Iulia era căsătorită cu un bărbat din Sântandrei, cu care avea şi doi băieţi, rămaşi la tată. Îndrăgostită de Ciprian, femeia a divorţat şi s-a mutat cu acesta. Nu s-au căsătorit niciodată, nici după naşterea celor trei copii pe care i-au avut împreună. 

Cadavrul femeii a fost găsit în vara lui 2017 de mezinul familiei, care şi-a sunat tatăl, și care, la rându-i, a anunţat Poliţia. Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au descoperit că victima nu avea nicio părticică de corp fără vânătăi, pe coaste purtând urmele unor fisuri, iar o  mână îi fusese fracturată şi era imobilizată în ghips.

Copiii lui „meritau“ doar haine second hand

Mai mult, au declarat ulterior vecinii, într-un moment de furie, a dezbrăcat-o pe femeie în pielea goală, i-a scris "Curvă" pe spate şi a scos-o în stradă, în văzul lumii. Alteori a torturat-o cu sălbăticie, lovind-o cu pumnii în stomac, cu picioarele, cu parul şi cu vătraiul, relatează ebihoreanul.ro

Chinurile erau zilnice, adesea de faţă cu martori, inclusiv cu copiii.  Bărbatul a ajuns să-i interzică să aibă serviciu, să vorbească la telefon ori cu vecinii, să viziteze ori să-şi cheme vreo prietenă acasă, ba chiar şi să le cumpere haine noi copiilor, pe care avea pretenţia să-i îmbrace doar de la second hand. Ciprian o ameninţa că o va găsi şi-n gură de şarpe şi o va omorî şi pe ea şi pe copii dacă va îndrăzni să facă vreun pas greșit.

Pe 24 iulie 2017, ajunsă la capătul puterilor, Iulia a luat o sfoară, a legat-o de scară şi s-a spânzurat. În opinia anchetatorului, sinuciderea este consecinţa abuzurilor psihice şi fizice comise de concubinul ei, iar acum Ciprian este cercetat pentru determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Procesul va începe în curând la Tribunalul Bihor, Ciprian fiind trimis în jdecată în acest dosar.

Cum bărbatul nu a dat niciodată dovadă că regretă fapta sau pierderea unei ființe umane, el a decis să își refacă viața. Profitând că nu s-a dispus nicio măsură preventivă împotriva sa, Pogana şi-a vândut animalele din gospodărie şi a plecat în Spania. Nu înainte de a trece printr-o schimbare de look: şi-a luat haine noi, moderne, şi-a făcut freză de adolescent, cu şuviţe blonde și a încercat chiar o nouă relație cu o femeie cu vreo 20 de ani mai tânără ca el, mai scriu cei de la ebihoreanul.ro.

Te-ar putea interesa și ....
Povestea Mea Vezi toate articolele
Crossuri parteneri