Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
UK. Aproape 300.000 de români au depus cereri de rezidență post-Brexit
WhatsApp
Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord informează că 280.600 de cetățeni români din Marea Britanie au depus, până la data de 9 octombrie 2019, potrivit informațiilor furnizate de Ministerul britanic de Interne, solicitări de înregistrare pentru a primi statutul de rezident în cadrul procedurii EU Settlement Status (EUSS) pusă la dispoziția cetățenilor europeni de către autoritățile britanice. 

Din cele 1.860.200 de solicitări depuse de cetățenii europeni din Regatul Unit, 15% sunt din partea cetățenilor români.

Reamintim că, cetățenii europeni aflați pe teritoriul Regatului Unit vor putea să continue să locuiască, să muncească sau să studieze și după data de 31 decembrie 2020 (în cazul ieșirii Regatului Unit din UE fără un acord), respectiv 30 iunie 2021 (în cazul unui BREXIT cu acord), doar dacă vor solicita înregistrarea ca rezidenți în cadrul procedurii EUSS.

Menționăm că, potrivit procedurii, cetățenii europeni au posibilitatea să aplice, în funcție de perioada pe care au de când se află în Regatul Unit, pentru două variante de rezidență: settled status (dacă locuiesc deja de cel puțin 5 ani) sau pre-settled status (dacă locuiesc de mai puțin de 5 ani).

Conform informațiilor furnizate de autoritățile britanice, dintre cele 1,860,200 de solicitări depuse, 1.524.500 au fost deja finalizate, 61% fiind pentru settled status, iar 38% pentru pre-settled status.

Precizăm că înregistrarea este obligatorie pentru toți cetățenii europeni aflați la data BREXIT în Regatul Unit și care intenționează să își continue șederea și după data de 31 decembrie 2020. Termenul limită de depunere a aplicațiilor este 31 decembrie 2020 (pentru situația în care ieșirea Regatului Unit din UE nu se produce în baza unui acord) sau 30 iunie 2021 pentru situația în care BREXIT-ul se face în baza unui acord cu UE.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a Consulatului General de la Manchester și a Consulatului General al României la Edinburgh, derulează încă de la momentul lansării procedurii EU Settlement Status o amplă campanie de informare a cetățenilor români cu privire la pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a se înregistra pentru noul tip de rezidență reglementat de autoritățile britanice pentru cetățenii europeni în context BREXIT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel