Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
"Trezorierul" SUA anunță când vor fi reluate activitățile economice, după COVID-19
WhatsApp
Activităţile economice ar putea fi reluate în totalitate în luna mai în Statele Unite, afirmă Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei, deşi mulţi experţi pledează pentru menţinerea restricţiilor, iar preşedintele Fed, Jerome Powell, este optimist privind creşterea economică.
Foto ILUSTRATIV

Întrebat la postul CBNC dacă este încrezător că preşedintele Donald Trump ar putea ordona reluarea activităţilor economice în luna mai, Steven Mnuchin a răspuns: "Da".

"Imediat ce preşedintele se va simţi confortabil cu aspectele medicale, facem tot ce este necesar astfel încât companiile americane şi angajaţii americani să fie disponibili pentru activităţi şi să aibă lichidităţile necesare pentru funţionarea afacerilor", a subliniat Steven Mnuchin, conform Reuters.

Unii economişti au avertizat să nu fie readuşi la locurile de muncă foarte mulţi oameni într-un timp scurt.

"Când răspândirea virusului va fi sub control, companiile se vor redeschide, iar oamenii vor reveni la muncă. Există motive să credem că relansarea economică, atunci când va reveni, poate fi solidă", a afirmat, la rândul său, Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale (Fed), relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel