Tragedie pentru o cântăreaţă de muzică populară. I-a luat foc casa, chiar după sărbători
Autor: Andreea Cosma pe 2 ian 2020, 22:48 | Monden

Casa cântăreței de muzică populară Emilia Dorobanțu din comuna Curtișoara, județul Olt, a fost afectată, joi seara, de un incendiu. Nimeni nu era în imobil când au izbucnit flăcările, dar părinții artistei, care erau plecați de acasă, sunt în stare de șoc și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii din Olt au reșit după cinci ore să stingă incendiul care a cuprins, joi, casa cântăreței de muzică populară Emilia Dorobanțu din comuna Curtișoara. Flăcările au distrus acoperișul imobilului, pe 250 de metri pătrați, haine, mobilier, electronice și electrocasnice.

Potrivit ISU Olt, pentru stingerea incendiului din comuna Curtișoara au intervenit patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și trei autospeciale pentru primă intervenție.

„Pompierii au acționat pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru protejarea vecinătăților. Pe timpul intervenției au fost evacuate din locuință și cinci butelii de aragaz. Militarii au acționat aproximativ cinci ore pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative”, a transmis, joi seara, ISU Olt.

„Cauza probabilă a izbucnirii incendiului, stabilită în urma cercetării la fața locului, a fost supraalimentarea centralei termice”, au mai anunțat reprezentanții ISU Olt.

Incendiul a afectat casa cântăreței de muzică populară Emilia Dorobanțu din comuna Curtișoara, județul Olt. Primarul comunei Curtișoara, Gheorghe Gănescu, a declarat corespondentului Mediafax că părinții artistei nu erau acasă în momentul izbucnirii flăcărilor.

„Nu era nimeni acasă. Părinții erau plecați. Sunt în stare de șoc. A venit SMURD-ul și au primit îngrijiri”, a spus Gheorghe Gănescu.

Vezi video cu intervenţia pompierilor:

sursa: ISU „Matei Basarab” Olt - www.isuolt.ro

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Monden Vezi toate articolele
Crossuri parteneri