Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tinere românce, forțate de să se prostitueze în Germania și Belgia de mai mulți conaționali
WhatsApp
Mai mulți cetățeni români, bănuiți că ar fi racolat fete din România pentru a le obliga să practice prostituția în Germania și Belgia, au fost duși la audieri de către procurorii DIICOT.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi, alături de poliţişti au descins joi, 3 octombrie, la 8 adrese din Călăraşi şi Brăila, la locuinţele a 5 suspecţi, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în  săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism. 

Concret, potrivit DIICOT, începând cu anul 2016, pe raza județelor Călărași și Brăila „a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membrii au acționat în mod coordonat, în ceea ce privește recrutarea mai multor tinere, în vederea plasării acestora pe pieţele de prostituţie din Germania și Belgia, precum şi al obţinerii unor foloase materiale substanţiale din activităţile de prostituţie desfăşurate de acestea“.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut faptul că, în această perioadă gruparea infracțională a reușit să exploateze 10 persoane de sex feminin, care au practicat prostituția în beneficiul membrilor săi, transferând în țară, prin sistemele de transfer rapid, suma de aproximativ 333.742 euro, bani obținuți din aceste activități“, ami spun procurorii DIICOT.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost ridicate telefoane mobile, cartele telefonice, înscrisuri, acte de proprietate, sume de bani și bijuterii din aur.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Călăraşi urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 86 de persoane.

În cauză s-au efectuat un număr de 8 percheziţii domiciliare pe raza teritorială a județelor Călărași și Brăila, la locuințele a 5 suspecți, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în  săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

„Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul SCCO Ialomița și Giurgiu, precum și al Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie“, mai explică procurorii DIICOT.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Abuzuri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel