Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Taximetrist român, lovit cu un pumn în cap și abandonat în stare de inconștiență pe stradă
WhatsApp
Un taximetrist din Sibiu a fost lovit cu un pumn în cap și abandonat în stare de inconștiență pe o stradă din Sibiu. Agresorul a comandat livrarea unor produse cu taxiul, pe care le-a luat fără să le plătească, și l-a lovit pe șofer cu pumnul în zona capului.
taxi

Potrivit IPJ Sibiu, tânărul de 26 ani este bănuit că în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 0.30, după ce a efectuat o comandă telefonică pentru livrarea unor produse pe strada Fundătura Lupeni din municipiul Sibiu, i-ar fi sustras taximetristului bunurile comandate.

Conform polițiștilor, pentru a-și asigura scăparea și pentru a păstra bunurile sustrase l-ar fi lovit pe taximetrist cu pumnul în zona capului, acesta din urmă căzând pe asfalt și pierzându-și cunoștința.

Victima, un sibian în vârstă de 40 de ani, a fost găsită de persoane apropiate în jurul orei 5.30 și a fost transportată la spital, unde cadrele medicale au apreciat că rănile suferite i-au pus viața în pericol.

Polițiștii l-au identificat și prins vineri seara pe autor, acesta fiind reținut 24 de ore. Tânărul este cercetat pentru tâlhărie calificată, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel