Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tăriceanu o ATACĂ pe Dăncilă: „Să ne scutească cu povestea asta că e femeie jignită”
WhatsApp
Refuzul unei dezbateri Iohannis-Dăncilă este un deficit democratic, declară liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. El consideră că Viorica Dăncilă ar trebui „să ne scutească cu povestea asta că e o femeie jignită”, iar președintele ar trebui să spună ce are de gând să facă, dacă va obține al doilea mandat.
Sursa foto: captură Antena 3

În opinia lui Călin Popescu Tăriceanu, conferințele de presă ale candidatului PNL la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis și candidatei PSD, Viorica Dăncilă nu pot ține loc unei dezbateri reale: "Nu poate fi numită o dezbatere. Aceste discuții cu presa, conferințe de presă fără îndoială nu pot să țină loc unei dezbateri adevărate, așa cum ar fi fost normal. În toate țările, de peste 40 de ani, au loc dezbateri cu candidații la prezidențiale".

Liderul ALDE crede că „aseară, temele sau stereotipurile de până acum au fost reluate, adică actualul președinte nu a făcut decât să vorbească din nou despre guvernarea toxică a PSD-ului și doamna Dăncilă să ne spună că ea este femeie și că a fost jignită. Ei bine, cred că este nevoie și de altceva. Președintele ar fi trebuit să spună ce vrea să facă, care e programul lui și să răspundă la niște întrebări, poate unele incomode. Doamna Dăncilă să ne scutească cu povestea asta că e femeie. Acolo a funcționat în calitate de prim-ministru și este în momentul de față președinta partidului (...). Astea sunt niște scuze și de o parte și de alta, care nu țin loc de o explicație serioasă pentru refuzul unei dezbateri și mi se pare regretabil, este un deficit democratic pe care-l înregistrăm și n-am avea nevoie de așa ceva”, potrivit RFI.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel