Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Studentul român eminent, premiat de președintele Italiei, Sergio Mattarella, întâlnire cu ambasadorul George Bologan
WhatsApp
Marian Alexandru Isacov, student român eminent, premiat de președintele Italiei, Sergio Mattarella, pentru rezultatele școlare excepționale obținute, a fost primit în vizită la sediul misiunii diplomatice de ambasadorul României în Italia.

Marian a fost un elev cu nota zece pe linie în liceu - a absolvit Școala Medie Enrico Fermi din Mantova - și acum este student la Facultatea de Medicină din Pisa.

În cadrul întâlnirii cu ambasadorul României au fost reliefate provocările și oportunitățile tinerei generații europene,  care ar trebui să se implice cu curaj și dăruire în revitalizarea unei societăți în care își fac loc, tot mai des și mai puternic, derapaje ideologice extrem de periculoase pentru viitorul continentului.

Cu acest prilej, șeful misiunii diplomatice, George Bologan, a înmânat tânărului o diplomă de merit, mulțumind pe această cale pentru contribuția adusă la promovarea unei imagini pozitive a comunității românești în Peninsulă, potrivit Ambasadei României în italia.

Marian Alexandru Isacov, student român eminent, premiat de președintele Italiei, Sergio Mattarella și ambasadorul George Bologan

 

Cei mai buni studenți din Italia au fost premiați, marți, 26 octombrie, de președintele Sergio  Mattarella, în timpul unei ceremonii solemne organizată la Palatul Quirinale. Printre cei 25 de elevi din toată Italia care au primit titlul de "Alfiere del Lavoro" din partea președintelui Republicii, Sergio Mattarella, s-a aflat și Marian Alexandru Isacov.

2. -imagine fara descriere- (alexandru-3-1024x504.png)

Marian Alexandru Isacov, care a absolvit vara trecută cu Summa cum laude, la fel ca și ceilalți 24 de elevi premiați de șeful statului, a obținut o medie de 9,85 pe parcursul școlii. Ceremonia de decernare a premiului Alfiere del Lavoro a avut loc în același timp cu decernarea premiului Cavalerilor Muncii. Premiul Alfiere del Lavoro este acordat tinerilor care s-au distins pentru rezultatele lor școlare, dar și pentru meritele și inițiativa lor în diverse domenii.

În prezent, Marian este student în primul an la Facultatea de Medicină și Chirurgie din Pisa, la Scuola Superiore Sant'Anna. 

Marian Alexandru este de origine română și a ajuns în Italia când avea șase ani. Marianna Pavesi, directoarea școlii Fermi, emoționată și mândră, și-a amintit că Alexandru, pe lângă faptul că era un elev foarte bun, era și foarte implicat în viața școlii, fiind printre altele și reprezentant al școlii.

„Multe felicitări lui Alexandru și mulțumiri pentru că a ținut deja atât de sus steagul mantuzienilor, sigur că va continua să o facă și în continuarea carierei sale de student și apoi de medic“, i-au transmis organizatorii.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Educatie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel