Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spitalul Tg. Cărbunești ar fi rămas fără oxigen din cauza unei erori umane. Patru paciente Covid au murit
WhatsApp
Incident șocant petrecut la Spitalul din Târgu Cărbunești. Autoritățile au declanșat Planul Roșu de intervenție, după ce instalația de oxigen a unității sanitare s-a oprit. Ce a urmat este cutremurător.
Un plutonier-major al ISU care transporta pacienţi Covid la Lețcani a sărit pe geam ca să nu fie prins băut. Ce pedeapsă a primit

Bolnavii, inclusiv cei de la ATI, au fost nevoiți să respire singuri, preț de câteva minute, lucru aproape imposibil în situația lor.

Apoi, mulți dintre ei au fost ventilați manual. Din nefericire, patru femei au murit, informează Știrile PRO TV.

Cumplit este că peste tot în țară ne apropiem de o criză de oxigen, iar asta echivalează cu o catastrofă umanitară. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional.

Viețile a 149 de bolnavi internați cu Covid la spitalul din Târgu Cărbunești depind de oxigenul la care erau conectați. Instalația s-a oprit brusc în jurul orei 7, în aceasta dimineața.

Pentru 15 dintre pacienții de la terapie intensivă a fost un calvar. Câteva minute s-au chinuit să traga singuri aer în plămâni.

Incidentul este anchetat penal și nu este exclusă o eroare umană, susțin ministrul Sănătății și managerul spitalului.

 

Brusc, zeci de pacienți dependenți de aparatele de oxigen au rămas fară aer

 

Alarma s-a dat în jurul orei 7.00. Brusc, zeci de pacienți dependenți de aparatele de oxigen au rămas fară aer. Un coșmar extins în toate saloanele.

Panica s-a instalat imediat, iar după apelul la 112 a fost declanșat Planul Roșu de intervenție.

Mulți bolnavi au fost scoși cu targa sau pe cărucioare în curtea spitalului pentru a fi mutați în alte saloane sau transferați de urgență.

Personalul din spital a folosit toate tuburile de oxigen mobile pe care le avea, plus cele care le-au fost aduse cu alte ambulanțe. Bolnavii erau intubați în curte sau în ambulanțe.

Florin Chisim, purtător de cuvânt ISU Gorj: ”A fost activat Planul Roșu de intervenție. A fost solicitat sprijin la colegii din celelalte județe. Toate sursele de oxigen de la nivelul celorlalte spitale din județ au fost direcționate către spitalul din Târgu Cărbunești. 20 de persoane au fost evacuate și transportate”.

Doua femei au murit se pare în momentul în care instalația s-a oprit, o a treia în drum spre Tg. Jiu, iar a patra la spital. Aveau vârste între 52 și 79 de ani.

 

”Nu se știe nimic, care au murit, care au trăit” 

 

Disperate, rudele pacienților au venit la poarta spitalului pentru a afla soarta celor evacuați.

Rudă pacientă: ”Am păstrat legătura cu maică-mea pe fiecare zi până azi și acum, de la 7.30, nu a mai scris nimic. Știm că e bine și că ar trebui să iasă, să îi dea drumul din spital, dar acum nu știu. A avut nevoie de oxigen, a avut acele fire”.

Rudă pacient: ”Nu se știe nimic, câți au dus la Târgu Jiu, câți mai sunt de dus, care au murit, care au trăit”.

Rudă pacient: ”E nepotul meu, nu e în stare gravă, dar are susținere de oxigen, formă ușoară, am primit un telefon în jurul orei 7 că s-a întâmplat ceva, o avarie, fiind foarte solicitat oxigenul”.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății: ”Sunt posibile mai multe variante de cauzalitate a acestui eveniment nefericit. Specialiștii trebuie să ne spună ce s-a întâmplat acolo, poate fi vorba despre o problemă tehnică sau despre o chestiune subiectivă care înseamnă implicarea vinovăției unei persoane”.

 

Firma care trebuia să asigure oxigenul refuză să dea explicații

 

Primele date arată că instalația ar fi rămas fără oxigen. Managerul spitalului spune că reprezentanții firmei care se ocupă de alimentare ar fi putut vedea prin intermediul unei aplicații cantitatea de oxigen.

Grav este, insistă acesta, că în prima oră de la incident responsabilii nici măcar nu au răspuns la telefon, apoi a venit o cisternă, însă la trei ore distanță, de la Timișoara.

Dr. Constantin Târziu, manager Spitalul Covid Târgu Cărbunești: ”M-am dus prima oară la acel stocator, de obicei e puțin zgomot scos de O2, am văzut totul oprit, am crezut că stația-i de vină. Nu știam că e gol. Mi-am dat seama că-s probleme când am văzut că 4 butelii pe care le am ca situație de rezerva pentru juma de oră, am dat drumul la acele butelii, oxigenul mergea”.

Marcel Iacobescu, prefect Gorj: ”Firma care se ocupă nu a umplut când a ajuns la 30%. Cantitatea e măsurată permanent, ar trebui să știe tot ce se întâmplă în fiecare butelie. Firma nu ne-a dat răspuns, cu procurorii vor vorbi și vedem urmările”.

Compania vizată, Linde Gaz, a precizat într-o declarație pentru G4 Media că alimentarea la această unitate sanitară era programată pentru vineri, la ora 10 și că reprezentanții firmei au fost sunați de la spital când cisterna era pe drum.

Precedenta alimentare a avut loc miercuri. Operațiunea se face pe baza unor prognoze de consum în funcție de istoricul recent.

 

Dosar penal pentru ucidere din culpă

 

Dincolo de acest evenimente, tragedia de vineri de la Târgu Jiu scoate din nou în evidență neputința unui sistem medical sufocat de lipsa dotărilor și a personalului medical, dar afectat și de erori umane.

Acum, majoritatea pacienților transferați de la Târgu Cărbunești au fost duși la Târgu Jiu, unde, la începutul săptămânii, fusese amenajat un nou spațiu de preluare a bolnavilor.

Marcel Iacobescu, prefect de Gorj: ”A fost eliberată secția de Balneo și acele paturi erau pregătite, erau goale – goale și așteptau bolnavi, au prins bine acum, cu aparatura știți că ducem lipsa de concentratoare că în toată țara, dar tot ce era aici la Cărbunești a fost transferat spre Târgu Jiu în acest moment”.

În urma celor întâmplate, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel