Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania: Trei români și-au dat întâlnire cu o femeie, pe care apoi au răpit-o și obligat-o să se prostitueze
WhatsApp
Polițiștii spanioli au arestat trei cetățeni români după ce au reușit să elibereze o femeie de 41 de ani pe care aceștia o obligau să se prostitueze în apartamentul lor.

O femeie de 41 de ani, de origine columbiană, a fost eliberată, vineri seară, dintr-o casă din Benicarló unde se presupune că a fost ținută captivă de o rețea de prostituție și trafic de persoane. În urma unei ample operațiuni, Poliția Națională a arestat trei români, acuzați acum că au amenințat, reținut împotrivia propriei voințe și obligat să întrețină relații sexuale, o femeie de 41 de ani cu care și ei își dăduseră întâlnire.

Victima a fost găsită în casa unde locuiau și cei trei români, rănită grav, cu urme de agresiuni pe tot corpul, fiind dusă la spital pentru examinare medicală amănunțită.Potrivit datelor poliție, femeia a fost abordată în Catalunya și după ce s-au întîlnit cu ea, a fost dusă într-o casă din Benicarló. Aici, cei trei bărbați ar fi ținut-o captivă și ar fi forțat-o să întrețină relații seuale cu diferite persoane contra unor sume de bani pe care aceștia le încasau.

Cei trei au fost reținuți și duși în arest, urmând să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, potrivit elperiodicometiderraneo.com.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel