Spania. Sentinţă grea pentru doi români care au sufocat un bărbat cu o pungă, apoi l-au jefuit
pe 21 ian 2020, 16:52 | Internațional

Condamnare grea pentru doi români, care au ucis şi jefuit un bărbat într-un mod barbar, după ce unul dintre ei ar fi întreţinut relaţii sexuale cu victima.

Rechizitoriul procurorului scrie cum, în decembrie 2016, cei doi inculpați, de naționalitate română, au mers la domiciliul victimei, pe strada Peris și Valero, din Valencia. 

Victima îl ştia pe unul dintre români, așa că i-a lăsat pe amândoi să intre fără să știe ce va urma.

Odată intraţi în casă și profitând de faptul că erau doi contra unul, l-au legat și l-au bătut pentru a le oferi tot ce are valoare în casă, apoi i-au pus o pungă pe cap, au legat un cablu în jurul gâtului său și i-au provocat moartea prin sufocare, scrie lavanguardia.com.

"Pârâții au percheziționat întreaga casă în căutarea obiectelor de valoare, însă nu e poate şti clar ce au furat din casă", spune procurorul în rechizitoriul său, în care acesta adaugă: "Este dovedit doar că inculpații au luat un card de credit cu care la câteva ore după comiterea faptei au încercat să retragă 600 de euro de la un bancomat din Alzira (Valencia), operațiune care a fost refuzată".

Avocaţii românilor solicită achitare în ambele cazuri, dar declarațiile celor doi inculpați nu sunt compatibile, deoarece unul dintre ei a negat că a fost în ziua evenimentelor la casa victimei, cu care ar fi întreţinut relaţii sexuale de câtva ori, în schimbul unor sume de bani.

Celălalt inculpat a admis că s-a văzut cuconaţionalul său şi că au fost împreună la un bancomat să retragă bani, însă a declarat că nu ştia al cui este cardul sau ce se întâmplase în casa victimei.

Procurorul a solicitat o serie de teste pentru proces, precum mai multe declarații ale martorilor, pe lângă înregistrările de pe camerele securitate și, de asemenea, analiza ADN a cadavrului.

Cei doi au fost condamnaţi la 28 de ani de închisoare pentru infracțiunile de omor și tâlhărie cu violență.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Internațional Vezi toate articolele
Crossuri parteneri