Spania. Numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la nouă
Autor: Loredana Iriciuc pe 26 feb 2020, 10:19 | Internațional

Foto ILUSTRATIV

Autorităţile au anunţat astăzi că numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la nouă în Spania, potrivit La Vanguardia.

Până acum, au fost confirmate patru cazuri în Tenerife, unul în Madrid, unul în Barcelona şi unul în Villareal (Castellón), potrivit La Vanguardia.

Primii doi infectaţi, un turist german din Tenerife şi un cetăţean britanic în Mallorca, s-au vindecat, numărul actual fiind de şapte.

În Madrid, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 un tânăr de 24 de ani care a călătorit în nordul Italiei. Acesta este internat în Spitalul Carlos III, unde se află o unitate specializată de carantină.

În Tenerife, sunt patru cazuri confirmate. Un medic italian şi soţia sa şi un alt cuplu care îi însoţea, respectiv o italiancă care locuieşte în Barcelona. De asemenea, 25 de persoane apropiate acesteia au fost plasate în carantină la domiciliu. Femeia este internată de luni la Spitalul Clinic din Barcelona, după ce a călătorit în nordul Italiei. Din punct de vedere clinic, se simte bine, dar prezintă simptome de gripă.

Potrivit OMS, numărul total de îmbolnăviri a trecut de 81.000, 2.762 de morţi şi 30.098 de persoane care s-au vindecat.

Marea majoritate a cazurilor confirmate sunt în China, dar cifrele s-au diminuat în comparaţie cu zilele anterioare, scrie Mediafax.

 

Te-ar putea interesa și ....
Internațional Vezi toate articolele
Crossuri parteneri