Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. E OFICIAL! Purtarea măştii în public va deveni obligatorie TOT TIMPUL în Catalonia
WhatsApp
Purtarea măştii în public va deveni obligatorie tot timpul în Catalonia, a anunţat miercuri liderul administraţiei regiunii din nord-estul Spaniei, Quim Torra, relatează dpa.
Foto ILUSTRATIV

De joi încolo, locuitorii din întreaga regiune vor trebui să poarte mască în afara locuinţei, chiar în situaţii în care păstrarea distanţării fizice de 1,5 metri este posibilă.

În restul Spaniei, acoperirea gurii şi a nasului este în prezent obligatorie numai dacă distanţarea nu poate fi respectată.

"Ideea este că măsura ar trebui să se aplice tot timpul şi peste tot, independent de distanţa dintre persoane", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al lui Torra, Meritxell Budo.

Nu se ştie pentru moment cât timp va rămâne valabilă măsura sau dacă oamenii vor trebui să poarte măşti inclusiv în cafenele sau pe plajă, prevederile detaliate urmând să fie prezentate în cursul zilei de miercuri.

Noile măsuri au fost luate după o creştere a numărului de cazuri de noul coronavirus în Catalonia.

Districtul Segria este primul care a fost plasat în carantină din nou după ridicarea restricţiilor, măsură care afectează 210.000 de oameni. Totuşi, marţi numărul zilnic al cazurilor noi locale de COVID-19 a scăzut de la 188 la 74.

Spania a fost una dintre ţările cel mai dur lovite de pandemie, cu 250.000 de cazuri de COVID-19 înregistrate şi 28.400 de decese. La nivel naţional, numărul de infectări a scăzut semnificativ de la mijlocul lunii mai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel