Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
"Şpaga sub acoperire". Ministrul Pintea anunță că sunt 14 "pacienţi misterioşi" plasați în spitale
WhatsApp
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, la Timişoara, că sunt 14 "pacienţi misterioşi" incluşi în programul "Şpaga sub acoperire", care verifică mai multe aspecte, precum curățenia în spitale, dar și modul de comportament al personalului medical. 

"Continuăm programul (Şpaga sub acoperire -n.r.), avem 14 pacienţi misterioşi. Nu ştiu încă ce conţin rapoartele pe care ei le-au făcut, dar verifică mai multe aspecte, inclusiv curăţenia, lucru pe care-l făceam și eu, dar nu mai am timp. Verifică modul de comportament al personalului, dar şi modul în care interacţionează pacienţii şi aparţinătorii, că până la urmă ambele părți trebuie analizate și evaluate. N-a mai fost nimeni dat afară pentru că, dacă erau cazuri grave, probabil că mi se raporta imediat. Dar vom continua. Dacă obligaţiile din fişa postului ar fi respectate, nimeni nu ar avea probleme", a declarat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a decis, în vară, să trimită "pacienţi misterioşi" care să verifice dacă sunt nereguli în unitățile spitalicești.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel