Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sorina Pintea, săltată și adusă la București după 10 ore de audieri
WhatsApp
Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost luată de la Baia Mare, după 10 ore de audieri, și este dusă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la București, pentru a fi audiată de procurorii DNA din cadrul Structurii Centrale, au declarat, pentru Mediafax, surse din anchetă. 

Fostul ministru Sorina Pintea a fost luată de procurorii DNA în baza unui mandat de aducere și este dusă la București, unde va fi audiată de procurorii Structurii Centrale.

Sorina Pintea a plecat de la Baia Mare în jurul orei 22.00, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

"La Structura Centrală se vor desfășura activitățile de urmărire penală în continuare", au precizat sursele citate.

Sursele au declarat că Sorina Pintea a fost prinsă în flagrant.

"Este vorba despre un dosar care vizează unele achiziții publice. Dosarul este al Structurii Centrale", au mai declarat sursele citate de Mediafax.

Se pare că flagrantul este în legătură cu o presupusă mită în valoare de 120.000 lei, sumă găsită în biroul de manager al Sorinei Pintea, în prezent director al Spitalului Județean Baia Mare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel