Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șofer român, urmărit cu focuri de armă, la Iași. Cursa s-a terminat cu un accident rutier
WhatsApp
Polițiștii ieșeni au făcut uz de arma din dotare, după ce un șofer nu a vrut să oprească la semnalele oamenilor legii. Prin urmare, polițiștii au pornit după șoferul care gonea cu viteză. Cursa s-a încheiat după ce individul a lovit două autoturisme și a încercat să scape. În acel moment, polițiștii au făcut uz de armă.
sofer roman urmarit cu focuri de arma la Iasi

Agenții de la Secția 1 Iași ar fi făcut semn de oprire pe Șoseaua Națională, iar șoferul nu a oprit. Imediat au anunțat prin stație și au venit în ajutor echipaje de la Secția 6 și Secția 3. Șoferul următit conducea cu peste 100 km la oră. Într-un final o lovit mașinile parcate pe strada Orientului din Iași, după care a vrut sa fugă. Oamenii legii au tras focuri de avertisment și astfel l-au prins. Testat cu etiltestul, s-a constatat că avea avea o alcoolemie de 0,67 în aerul expirat, scrie bzi.ro

La data de 10.04.2021, în jurul orei 02.00, un conducător auto a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al polițiștilor Secției 6 Poliție, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia. Tânărul de 23 ani a acroșat două auto parcate, iar apoi a coborât din auto și a luat-o la fuga, însă polițiștii l-au prins, imobilizat și condus la sediul poliției pentru verificări. Pentru prinderea tânărului au fost trase focuri de armă în plan vertical. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui auto sub influența alcoolului sau a altor substanțe și distrugere, au transmis polițiștii. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel