Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SIMBOLUL Italiei marchează astăzi întoarcerea la NORMALITATE după luni de tăcere "greu de suportat"
WhatsApp
Colosseumul din Roma şi câteva dintre bijuteriile culturale ale Italiei şi-au redeschis luni porţile după aproape trei luni de la închiderea lor în contextul pandemiei de coronavirus, în ceea ce poate fi considerat drept primul pas spre normalitate, relatează EFE.

Prin redeschiderea Colosseumulului, Italia şi-a recuperat principalul simbol, care şi-a reprimit vizitatorii fără obişnuite cozi şi în mijlocul măsurilor de securitate.

Redeschiderea amfiteatrului roman a avut luni un aer festiv cu o ceremonie la care au participat oficialităţi militare şi autorităţi ale statului, precum delegata guvernului capitalei, Gerarda Pantalone.

"Ultimele luni au fost foarte dificile, cu o tăcere suprarealistă, greu de acceptat", a mărturisit directoarea sitului arheologic, Alfonsina Russo, cu câteva minute înainte de începerea ceremoniei.

Monument emblematic al Romei antice, situat în inima Oraşului Etern, Colosseumul s-a redeschis luni oferind o protecţie sanitară adecvată pentru personal şi vizitatori (măşti şi scanare a temperaturii corporale), trasee sigure, rezervări obligatorii şi orare modificate pentru a evita aglomerarea la orele de vârf.

Pentru a sărbători acest moment important şi în solidaritate cu toţi cei care şi-au pierdut părinţii şi prietenii în timpul pandemiei, Colosseumul a fost iluminat duminică în culorile drapelului italian.

Pentru a intra în impunătorul Amfiteatru Flavian, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, rezervările sunt obligatorii. Ca măsură de precauţie, la porţile sale a fost instalat un punct sanitar ambulator, cu un medic ce va oferi asistenţă vizitatorilor a căror temperatură depăşeşte 37,5 de grade.

Pe măsură ce sunt ridicate restricţiile, Italia îşi redeschide treptat publicului patrimoniul şi monumentele celebre, în speranţa de a reînvia cât mai rapid sectorul turistic, afectat de pandemia de COVID-19 care a provocat peste 32.000 de decese în peninsulă. Guvernul va redeschide graniţele ţării începând cu data de 3 iunie.

Aproape toate monumentele şi clădirile celebre din Italia s-au redeschis deja publicului: situl arheologic Pompeii, marţi şi Bazilica Sf. Petru din Roma, Galeria Borghese, Muzeele Capitoline, catedralele din Florenţa şi Milano.

Muzeele Vaticanului, o altă importantă destinaţie turistică, au fost de asemenea redeschise luni publicului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel