Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Senatul SUA nu poate finaliza procedura demiterii înainte de încheierea mandatului lui Trump
WhatsApp
Senatul Statelor Unite nu va putea finaliza procedura privind inculparea preşedintelui Donald Trump în scopul demiterii înainte de încheierea mandatului actualului lider de la Casa Albă, afirmă senatorul Mitch McConnell, liderul grupului republican.

"Procedurile în Senat vor începe la prima reuniune programată după primirea articolului de inculpare trimis de Camera Reprezentanţilor", a declarat Mitch McConnell. Astfel, Senatul SUA se va întruni pe 19 ianuarie, cu o zi înainte de învestirea în funcţie a noului preşedinte, Joseph Biden.

"Ţinând cont de regulile, procedurile şi precedentele din Senat în procese intentate preşedinţilor, pur şi simplu nu este nicio şansă ca un proces corect şi serios să se încheie înainte de învestirea preşedintelui Joseph Biden, săptămâna viitoare", a explicat senatorul Mitch McConnell, liderului grupului republican din Senatul SUA.

"În contextul acestei realităţi, cred că cel mai bun lucru pentru naţiunea noastră ar fi ca membrii Congresului şi puterea executivă să petreacă următoarele şapte zile concentrându-se în totalitate pe facilitarea învestirii în siguranţă şi transferului ordonat al puterii către viitoarea Administraţie Biden", a subliniat Mitch McConnell, potrivit CNN şi CBS News.

Donald Trump este primul preşedinte din istoria SUA inculpat de două ori în scopul demiterii.

 

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat, miercuri seară, inculparea preşedintelui în funcţie, Donald Trump, pentru "instigare la insurecţie", în cadrul procedurii demiterii, care va continua în Senat. Donald Trump este acuzat că şi-a îndemnat simpatizanţii să atace sediul Congresului. Violenţele produse pe 6 ianuarie la Capitoliu s-au soldat cu cinci morţi şi zeci de răniţi.

Senatul SUA urmează să decidă, cu majoritate de două-treimi, dacă preşedintele este vinovat.

Donald Trump a fost deja vizat de o procedură de inculpare în vederea demiterii în decembrie 2019, pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. În acel caz, Senatul SUA a respins cererea Camerei Reprezentanţilor privind demiterea preşedintelui, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel