Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șapte români, judecaţi pentru înșelăciune prin metoda Covid. Erau specializaţi deja în "metoda accidentul"
WhatsApp
Șapte bărbați au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, fiind acuzați că au înșelat mai mulți bătrâni, prin metoda Covid. Doi dintre inculpați acționau din închisoare, unde era colegi de celulă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, procurorii au dispus trimiterea în judecată a şapte inculpaţi cercetaţi în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.

Doi dintre cei șapte inculpați erau încarceraţi în aceeaşi celulă într-un penitenciar de maximă siguranţă din Bucureşti, fiind anterior cercetaţi şi judecaţi pentru comiterea unor fapte similare.

 

S-au specializat în "metoda accidentul"

 

Conform procurorilor, gruparea era specializată în comiterea de infracţiuni de înşelăciune prin metoda COVID, fosta metodă „accidentul”.

„O parte din membrii acesteia au dobândit specializare, doi dintre inculpaţi, în anul 2018 fiind trimişi în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune 'metoda accidentul', unul în calitate de autor, fiind încarcerat în penitenciar, iar celălalt în calitate de complice, fiind în stare de liberate, iar alţi doi inculpaţi fiind cunoscuţi cu antecedente penale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de înşelăciune”, se arată în comunicat.

Cei doi inculpați din închisoare, folosind un telefon mobil de mici dimensiuni, apelau la întâmplare numere fixe și le spuneau victimelor că sunt rude sau cunoscuți ale acestora și că sunt diagnosticați cu Covid, fiind internați în spital.

„Ulterior, prezenta persoanei vătămate situaţia nereală în care starea de sănătate a acestuia este foarte gravă, având plămânii afectaţi într-o proporţie mare (80%), de natură a crea persoanei vătămate o stare de panică generată de posibilitatea de a surveni decesul persoanei apropiate şi preciza că singura posibilitate de a rămâne în viaţă este dată de conectarea la un aparat de ventilaţie, doar că unitatea medicală nu dispune de un aparat medical de ventilaţie la care să fie conectat, sau că ar putea fi conectat abia după o perioadă mare de timp. Apoi prezenta o soluţie, în sensul de a achiziţiona personal aparatul de ventilaţie, ocazie cu care preciza că acesta costă între 6.000 - 15.000 euro şi solicita persoanei vătămate să îi comunice sumele de bani de care dispune (economii, bani de înmormântare, bijuterii, bani din conturi bancare) şi pe care poate să i le ofere”, se arată în comunicatul procurorilor.

 

Cine erau victimele grupării

 

Persoanele vătămate aveau de regulă peste 70 de ani.

„În continuare, în cazul în care victima deţinea o sumă de bani mai importantă (renunţau să continue demersurile în obţinerea efectivă a sumelor de bani atunci când victima deţinea sume mai mici de aproximativ 1000 de euro), convorbirea era preluată de un alt inculpat, care se recomanda angajat al casei de asigurări de sănătate/cadru medical şi, sub pretextul încheierii unui contract cu casa de asigurări de sănătate pentru achiziţia aparatului medical, obţinea de la persoana vătămată datele de identificare, precum şi domiciliul acesteia. În continuare, adresa persoanei vătămate era transmisă prin mesaj text unui inculpat aflat în libertate, care se deplasa la adresa persoanei vătămate în vederea ridicării sumei de bani. Cât timp complicii se deplasau la adresă, victima era ţinută la telefon, iar în cazul în care aceştia întârziau, îi solicitau, pentru a trage de timp, să dicteze seriile bancnotelor”, susțin procurorii.

Un inculpat avea rolul de a menţine legătura cu autorii din penitenciar, astfel că, în fiecare dimineaţă, se interesa dacă aceştia încep sau continuă activitatea infracţională, transmiţându-le mesaje text în acest sens.

De asemenea, pentru a asigura deplasarea rapidă către adrese, a fost implicat în activitatea infracţională şi un şofer taxi, care, ocazional, îi transporta sau era pregătit să îi transporte pe complici la adresele de unde urma să ridice sumele de bani sau să ducă jumătate din produsul infracţiunii în Constanţa, unde locuiește soţia unuia dintre inculpaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Abuzuri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel