Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Românii vor munci în regim „Kurzarbeit”. Cum vor lucra și ce salarii vor primi
WhatsApp
Guvernul are pregătite două proiecte de ordonanţă de urgenţă, unul privind programul flexibil de muncă şi celălalt de sprijin pentru muncitorii zilieri şi sezonieri, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
Foto ILUSTRATIV

„În mod evident, având în vedere pulsul pieţei, piaţa muncii, semnalele de la antreprenori, resimţim nevoia de a pregăti un nou set de măsuri de sprijin. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este pregătit să vină în discuţia cu dumneavoastră pe două proiecte de ordonanţă, conturate în baza discuţiilor avute, în baza experienţei altor ţări cu care ne-am consultat şi, bineînţeles, în acord cu ceea ce poate programul SURE să acopere”, a declarat Violeta Alexandru, joi, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, organizată în sistem de videoconferinţă.

O primă prezentare se referă la programul flexibil Kurzarbeit.

„Propunerea noastră este să completăm Codul Muncii (...) Din punctul meu de vedere, îmi menţin propunerea ca în Codul Muncii, prin ordonanţa pe care o iniţiem, să introducem un capitol pentru aceste situaţii excepţionale, adică în situaţii de urgenţă, în situaţii de alertă, repet, în situaţii excepţionale, nu pentru totdeauna (...), venim cu următoarele propuneri pe care le trec în revistă pe scurt. Practic, plata salariului brut pentru fiecare angajat care va fi beneficiar al acestei măsuri de muncă flexibilă se va împărţi între angajator, care va acoperi cel puţin 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă cu normă întreagă şi stat, care va acoperi 75% din diferenţa între salariul de bază brut din contract înainte de perioada de criză şi salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare reducerii programului. Aceasta este esenţa prevederii noastre", a spus Violeta Alexandru, potrivit Agerpres.

 

Ministrul Muncii: „Această măsură să se adreseze şi persoanelor independente”

 

Ministrul Muncii a precizat că Executivul se gândeşte la o perioadă de implementare a măsurii de "până la sfârşitul anului sau 3 luni".

„Mecanismul propus este de decontare, adică angajatorii vor acoperi aceste sume, după care vor prezenta solicitările aferente Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. (...) Avem în vedere ca această măsură să se adreseze şi persoanelor independente, profesioniştilor, celor care lucrează în alte forme de muncă, având în vedere oportunitatea pe care ne-o creează SURE”, a explicat Violeta Alexandru.

Ea a adăugat că, în varianta propusă de Guvern, „decizia de modificare a timpului de lucru să se comunice salariatului cu cel puţin 3 zile lucrătoare anterioare producerii modificării".

„Angajatorul are obligaţia să informeze sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, anterior, bineînţeles, comunicării deciziei salariatului. În baza comunicării deciziei angajaţilor se operează modificările corespunzătoare în Revisal. În luna următoare în care programul de lucru a fost redus se achită integral sumele datorate către angajat, adică salariul pentru timpul de lucru efectiv prestat în luna precedentă şi suma datorată către stat. Se achită integral contribuţiile către stat pentru timpul de lucru prestat şi pentru suma alocată de stat. În baza documentelor necesare se solicită de către fiecare angajat prin mijloace electronice decontul de AJOFM-urile din judeţele în care respectiva societate comercială are sediul, iar AJPFM intenţionăm să facă decontul în 15, suntem dispuşi să ne asumăm şi 10 zile lucrătoare”, a spus Alexandru.

 

Intenţia Guvernului este ca măsura să se aplice doar în câteva domenii

 

Ministrul a adăugat că intenţia Guvernului este ca măsura să se aplice doar în câteva domenii.

„Propunerea noastră este să se aplice în următoarele domenii identificate ca fiind domeniile cele mai vulnerabile în acest moment în legătură cu această măsură, şi anume: agricultură, turism, organizări evenimente şi HORECA”, a spus Violeta Alexandru.

Violeta Alexandru s-a referit şi la a doua măsură avută în vedere de Guvern privind "acoperirea într-un procent de 35% din remuneraţia cuvenită celor care lucrează în activităţi de tip zilier".

„Şi, repet, domeniile pe care le adresăm aici sunt agricultura, turismul, organizări de evenimente şi HORECA. Bonusul se acordă lunar prin intermediul beneficiarului de lucrări acelor zilieri care desfăşoară activităţi în luna respectivă, proporţional cu numărul de ore lucrate, am spus noi, dar nu mai puţin de 4 ore pe zi lucrate. (...) Sumele se plătesc către beneficiarii de lucrări cărora li se decontează, apoi, prin AJPIS-uri”, a declarat ministrul.

 

Măsura care îi priveşte pe cei care desfăşoară activităţi sezoniere

 

Violeta Alexandru a trecut în revistă şi măsura care îi priveşte pe cei care desfăşoară activităţi sezoniere.

„Şi aici avem în vedere acordarea unui sprijin în cuantum de 41,5% din costul salarial aferent zilelor lucrate, nu mai puţin din 41,5% din câştigul salarial mediu brut. E vorba despre cei care desfăşoară activităţi sezoniere în baza contractelor individuale de muncă, deci nu în alte forme contractuale şi mecanismul rămâne acelaşi, angajatorul plăteşte integral contravaloarea muncii prestate urmând să deconteze prin AJOFM”, a explicat ministrul.

Violeta Alexandru a precizat că Guvernul ia în calcul şi o prevedere în domeniul telemuncii, în sensul ca fiecărui telesalariat "să se acorde un sprijin financiar,(...) de 2.500 de lei pentru achiziţionarea de echipamente, de tehnologia informaţiei, suma urmând să se acorde tot prin AJOFM-uri angajatorilor care au statut de microîntreprinderi pentru angajaţii care au lucrat în regim de telemuncă toată perioada stării de urgenţă şi de alertă".

 

Companiile pot solicita ajutoare de la stat pentru a acoperi costurile

 

Potrivit acestui program de muncă redusă, sau „Kurzarbeit”, introdus pentru prima dată în perioada crizei financiare din 2008, companiile pot solicita ajutoare de la stat pentru a acoperi costurile care apar din păstrarea angajaţilor care lucrează un program mai scurt.

În aprilie, Comisia Europeană a propus o nouă schemă de program de lucru redus la nivelul UE, schemă care va fi sprijinită de stat, pentru a ajuta oamenii să îşi păstreze locurile de muncă într-un moment în care pandemia de coronavirus afectează economiile din blocul comunitar.

Schema este în mod clar copiată după programul “Kurzarbeit” care funcţionează în Germania şi în conformitate cu are Guvernul de la Berlin plăteşte o parte din salariul unui angajat astfel încât companiile să nu elimine locuri de muncă în perioadele în care economia încetineşte.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel