Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, trimis în judecată pentru pornografie infantilă. Cum a abuzat de nepoatele sale
WhatsApp
Un român de 46 de ani a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, după ce ar fi agresat sexual şi ar fi realizat materiale pornografice cu nepoatele sale.  

Potrivit unui comunicat al DIICOT, pe 2 iulie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat (Ţ C-P), în vârstă de 46 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată.

Procurorii notează în rechizitoriu că, în perioada 2018 - 2019, bărbatul, profitând de faptul că fratele soţiei sale le lăsa uneori în grijă pe cele două fiice ale acestuia, în vârstă de 7 şi 5 ani, în locuinţa sa, a realizat materiale pornografice cu cele două minore prin fotografierea acestora.

Astfel, spun anchetatorii, acesta le-ar fi dezbrăcat pe cele două minore, total sau parţial, după care le-ar fi expus către dispozitivul cu care le-a fotografiat. De asemenea, el le-ar fi aşezat pe minore în anumite poziţii cu caracter sexual, uneori poziţionându-se lângă acestea, astfel încât să creeze aparenţa întreţinerii unor acte sexuale.

 

Ar fi săvârşit acte de natură sexuală cu nepoatele minore

 


În aceeaşi perioadă, arată DIICOT, în timp ce se afla singur cu minorele, bărbatul, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa datorită vârstei fragede, ar fi săvârşit acte de natură sexuală cu cele două minore.

"După realizarea fotografiilor, inculpatul a editat unele fotografii, folosindu-se de anumite aplicaţii informatice, prin augmentarea grafică a sânilor şi prin adăugarea unor elemente grafice pe faţa şi pe corpul minorelor, astfel încât persoanele vătămate să pară machiate, tatuate, cu părul vopsit. De asemenea, inculpatul a modificat multe fotografii prin adăugarea unor elemente care să imite prezenţa lichidului seminal în zona gurii şi în zonele intime ale minorelor", se menţionează în rechizitoriu.

În urma efectuării percheziţiei informatice asupra bunurilor bărbatului, a rezultat că acesta a deţinut în memoria telefonului mobil un număr de 1.843 fişiere de tip imagine care conţineau materiale pornografice cu minori, precizează procurorii. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
19 apr 2024, 22:40
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel