Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român mort pe șantier, la muncă în ITALIA. Patronii îi ascund corpul într-o canapea și o aruncă la gunoi: Dreptate pentru Mihai Iștoc
WhatsApp
Mihai Iștoc, în vârstă de 45 de ani, venise în Italia pentru a face un ban pentru familia sa. S-a angajat fără forme legale la un șantier de construcții coordonat de doi italieni. Numai că românul a murit după un accident de muncă, iar șefii lui i-au aruncat corpul la gunoi, făcându-l dispărut ani în șir.

Curtea de Casație din Torino a confirmat pedepsele cu închisoarea pentru cei doi antreprenori italieni: 7 ani de închisoare pentru Vittorio Opessi de 56 de ani, din Venaria, și 4 ani pentru inginerul în construcții Antonino Marino, de 55 de ani, din Mathi. Acesta din urmă a fost condamnat la 6 ani și două luni, dar i s-a prescris infracțiunea de tăinuire a unui cadavru. Cei doi au respins întotdeauna acuzațiile, dar acum pedepsele lor sunt definitive., potrivit primailcanavese.it.

Mihai Iștoc avea 45 de ani când viața i-a fost curmată după  căzătură de la înălțime de pe un șantier din Torino, unde își găsise un loc de muncă la negru, la o firmă de construcții deținută de cei doi cetățeni italieni. Era iunie 2009 când bărbatul a decedat, dar adevărul avea să iasă la iveală patru ani mai târziu. 

„L-am găsit pe pământ mort. Mi-au spus să uit totul“ 

 

În timp ce spărgea un zid la înălțime, Mihai a căzut de pe schelă, căzătura fiindu-i fatală. Un alt român a fost cel care l-a găsit pe Mihai fără viață. Acesta însă i-a anunțat pe patronii italieni care au venit rapid pe șantier și au început să-l intimideze pentru a-l convinge să plece fără să spună nimănui despre cele întâmplate: „L-am găsit pe pământ mort, cu capul spart și ciocanul pneumatic lângă el. I-am sunat pe Opessi și Marino. Mi-au spus să uit totul ... ", a declarat martorul român în fața instanței.

Cei doi italieni aveau deja planul făcut: i-au pus cadavrul pe o canapea pe care au aruncat-o apoi cu tot cu corpul neînsuflețit al muncitorului român la o groapă de gunoi situată la vreo 60 de kilometri de locul tragediei, în pădurea Montafia, un oraș din provincia Asti. Aici, el a fost găsit după câteva săptămâni de doi vânători italieni. Cum cadavrul era complet desfigurat, identificarea corpului s-a făcut cu dificultate, abia după 4 ani autoritățile italiene au putut să-i anunțe familia din România. 

După ce au stabilit identitatea victimei, anchetatorii au continuat cercetările și astfel au ajuns la cei doi antreprenori italieni pentru care Mihai Iștoc lucrase și care i-au aruncat corpul fără viață la gunoi, fără a-i anunța familia sau autoritățile. În  acești și-au aflat pedepsele în prima instanță, dar după numeroase contestări, aia acum acestea au rămas definitive.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel