Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Român, întors din Italia, a rămas pe drumuri. Vecinii i-au transformat gospodăria în fermă și l-au bătut
WhatsApp
În urmă cu câteva zile, în localitatea clujeană Filea de Jos, un român care s-a întors din Italia s-a trezit cu grădina transformată în fermă, căile de acces blocate, iar grajdul plin de animale. Când le-a cerut vecinilor socoteală, aceştia l-au luat la bătaie.
Roman intors din Italia a ramas pe drumuri

Vasile Popa, în vârstă de 55 de ani, le-a permis vecinilor ca, pe întreaga perioadă cât e plecat, la muncă, în Italia, să-i ocupe grădina şi să o folosească în scopuri agricole. Bărbatul lucrează de mai multă vreme în Italia şi se întoarce, anual, în concedii, la casa părintească. 

Bărbatul a ajuns la I.M.L.Cluj după un certificat medico-legal. Cu o rană pe gât şi alte vânătăi pe corp, recunoaşte că a făcut o greşeală. „Am zis că ar fi păcat ca, pe toată durata şederii mele în Italia, să-mi las grădina, cu o suprafaţă de circa 75 de ari, necultivată, aşa că i-am încredinţat-o unui vecin, Marius. Desigur, cu obligativitatea s-o cultive, s-o îngrijească şi să-i culeagă roadele. Însă, anul trecut, am constatat că respectivii îşi păşteau animalele acolo și le țineau în grajdul meu! Totodată, ridicaseră un gard şi făcuseră şi o portiţă, păzită de un câine rău, care-mi împiedica total accesul în grădina mea. Să nu mai zic de o mulţime de acareturi, depozitate acolo: tractor, butoaie pentru ţuică de prune, plug, un morman de pietriş. Practic, fusesem deposedat, samavolnic, de proprietate!”, explică bărbatul pentru bzc.ro.

Bărbatul afirmă că le-a pus în vedere să părăsească, degrabă, locul şi vineri, 2 aprilie, s-a prezentat  să vadă dacă familia vecinului i-a urmat îndemnul. Când colo, stupoare: acareturile se înmulţiseră, iar vecinul îşi adusese, pe deasupra, şi ajutoare. „M-au atacat şi m-au bătut. Am sunat de urgenţă la 112, astfel că după câteva minute şi-a făcut apariţia un echipaj de poliţie, direct de la Turda. Agresorii s-au apucat să mă ameninţe şi faţă de poliţişti. Aşa că le-am făcut plângere penală, pentru loviri şi alte violenţe şi abuz de posesie”, mai spune Vasile Popa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel