Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
ROMÂN arestat după ce a păcălit soţia unui bărbat judecat că va interveni în proces. A cerut SUTE de mii de euro pentru "ajutorul" său
WhatsApp
Un bărbat care a cerut 180.000 de euro de la soția unui băcăuan cercetat într-un dosar DNA Bacău, promițându-i acesteia intervenție în justiție, a fost arestat preventiv.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbat, acuzat de trafic de influență.

„În perioada 5 august 2020 – 16 septembrie 2020, inculpatul ar fi pretins 180.000 euro în schimbul intervențiilor, prin intermediul altei persoane, la judecătorii din cadrul Tribunalului Bacău și Curții de Apel Bacău, pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a unei persoane cercetate într-un dosar al DNA, iar ulterior, în faza de judecată, aplicarea unei pedepse la închisoare cu suspendarea executării”, arată procurorii DNA, potrivit Mediafax.

Concret, inculpatul ar fi pretins de la soția persoanei pentru care urma să își exercite presupusa influență, 90.000 euro ca primă tranșă și alți 90.000 euro ca a doua tranșă după realizarea intervențiilor, suma pretinsă ca primă tranșă fiind redusă pe parcurs la 60.000 euro.

Bărbatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, iar marți Tribunalul București a admis cererea procurorilor și a dispus arestarea sa pentru 30 de zile.

Procurorii din cadrul DNA au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Generale Anticorupție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Abuzuri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel