Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Proteste la Londra, Berlin şi Copenhaga în semn de protest faţă de moartea lui George Floyd-VIDEO
WhatsApp
Sute de persoane au manifestat duminică la Londra, Berlin, la Copenhaga în semn de solidaritate cu manifestaţiile din SUA legate de moartea unui afro-american de 46 de ani arătat într-o înregistrare video asfixiat sub genunchiul unui poliţist alb la Minneapolis, potrivit Reuters şi AFP. 

Manifestanţii s-au adunat în centrul Londrei, în Trafalgar Square, în jurul orei locale 13:00, scandând: "Fără dreptate nu este pace!" şi "Nu pot să respir!", cu referire la cuvintele lui George Floyd care îşi dădea sufletul sub genunchiul unui poliţist alb.

Unii arborau panouri din carton pe care se putea citi "Black lives matter" ("Vieţile negrilor contează") şi "Culoarea pielii noastre nu este o crimă".

Manifestanţii au îngenuncheat apoi zece minute, gest devenit un simbol al luptei împotriva discriminărilor în SUA, unde adunări similare au loc în fiecare zi, începând apoi un marş spre Ambasada SUA, în pofida măsurilor de distanţare socială aflate în continuare în vigoare pe fondul combaterii COVID-19.

Ei voiau să-şi exprime astfel mânia după moartea la Minneapolis al lui George Floyd, devenit de atunci un nou simbol al brutalităţii poliţieneşti împotriva comunităţii afro-americane.

"În mod evident, imaginile a ceea ce s-a petrecut cu George Floyd au fost extrem de răscolitoare, la fel ca şi scenele de tulburări şi de violenţe care au loc pe teritoriul SUA", a declarat duminică ministrul de externe britanic Dominic Raab, transmite Agerpres.


Întrebat de canalul Sky News cu privire la acest subiect, Raab a refuzat să comenteze mesajul polemic de pe Twitter al lui Donald Trump şi modul în care acesta gestionează această criză. "Nu vreau să mă afund în întrebarea de a şti dacă remarcile preşedintelui american erau cel mai bun lucru de făcut", a spus ministrul. "Vreau să mă concentrez asupra muncii care ne rămâne de făcut" referitor la criza de COVID-19, a adăugat el.

Preşedintele american, care a denunţat în mai multe rânduri moartea "tragică" a lui George Floyd, a apreciat că tulburările ar dezonora memoria sa prin "violenţa" şi prin "vandalismul" lor. "Când jaful începe, încep împuşcăturile", a reacţionat el într-un mesaj pe Twitter, cenzurat ulterior.

Mai multe sute de manifestanţi au organizat de asemenea o adunare în faţa Ambasadei SUA din Berlin, agitând pancarte prin care cereau "Dreptate pentru George Floyd!", "Încetaţi să ne ucideţi!" ş.a..

O acţiune similară de protest a avut loc duminică şi la Copenhaga, capitala daneză, unde sute de persoane s-au adunat în faţa Ambasadei SUA pentru a protesta împotriva morţii lui George Floyd. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel