Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PROTEST de amploare în Austria. Peste 10.000 de oameni au ieșit în stradă împotriva măsurilor COVID - VIDEO
WhatsApp
Cel puţin 10.000 de oameni au manifestat sâmbătă la Viena împotriva măsurilor sanitare adoptate pentru a combate coronavirusul, cerând între altele demisia guvernului şi denunţând "presa mincinoasă", relatează AFP, EFE şi Reuters. 

"Cifrele care ne sunt prezentate despre morţi sunt baliverne. Nu vreau să ajungem ca în China, unde nu sunt drepturi", a explicat o femeie care s-a prezentat Gabi, purtând o banderolă cu mesajul "Voi sunteţi boala, noi suntem remediul".

Participanţii la manifestaţie, care în majoritate nu purtau mască, au arborat drapele ale Austriei şi nu au respectat distanţa socială. Organizatorii au susţinut că s-au strâns 50.000 de manifestanţi.

La miting a luat parte şi fostul vicecancelar Heinz Christian Strache (extrema dreaptă), care nici el nu purta mască anti-coronavirus.

În paralel a avut loc şi o contramanifestaţie cu participarea militanţilor de extremă stânga, care au denunţat "nebunia anti-măşti". Circa 500 de persoane au luat parte la această contramanifestaţie, potrivit poliţiei.

Guvernul cancelarului Sebastian Kurz a decretat la finele anului trecut un al treilea lockdown pentru încetinirea pandemiei, ce a presupus închiderea magazinelor neesenţiale, a centrelor culturale, sălilor de sport şi şcolilor, iar recent un grup de experţi a recomandat menţinerea restricţiilor după data prevăzută pentru ridicarea lor, la 25 ianuarie, în condiţiile în care contaminările nu par să scadă. Duminică urmează să fie anunţate noi măsuri.

Austria, care are 8,9 milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent de la debutul pandemiei peste 300.000 de cazuri de contaminare şi circa 7000 de decese asociate noului coronavirus.

VIDEO

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel