Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Primul PSD-ist care-i cere lui Cuc să PLECE: „Ar trebui să-și dea DEMISIA de onoare!”
WhatsApp
Doina Pană susține că Răzvan Cuc ar trebui să-și prezinte demisia de onoare după izbucnirea scandalului în care ministrul Transporturilor e acuzat că a cerut șefei Tarom să țină avioanele la sol în ziua moțiunii.

„Teoretic, ar trebui să-și dea demisia de onoare", a declarat, la Digi 24, Doina Pană, deputat PSD și fost ministru al Apelor și Pădurilor.

Citește și Ce a căutat Cuc în fața casei șefei Tarom, în seara dinaintea moțiunii. „Am intrebat-o ce parlamentari zboară"

Șefa demisă a Tarom, Mădălina Mezei a declarat, vineri, că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să oprească cinci curse interne și să identifice parlamentarii care s-ar fi aflat la bord. Ea se va duce luni la DNA să dea o declarație în acest caz.

Ministrul Transporturilor admite că s-a întâlnit cu fosta șefă a Tarom în seara dinaintea moțiunii, însă nu i-a cerut să țină avioanele la sol. Întâlnirea, a precizat Răzvan Cuc, a avut loc în fața casei Mădălinei Mezei, pe stradă, în jurul orei 21-21.30.

Citește și STENOGRAME INCENDIARE. Mesajele pe care i le-a trimis Răzvan Cuc fostei șefe Tarom în ziua moțiunii: „AȘTEPT NUMELE!"

Premierul Viorica Dăncilă a spus vineri că va fi neiertătoare dacă se va dovedi că cineva a greșit în cazul scandalului dintre fosta directoare a Tarom, Mădălina Mezei, și ministrul Transporturilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel