Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Prima zi de şcoală. Ministrul Anisie: Educaţia trebuie să continue în orice situaţie
WhatsApp
Ministrul Educației Monica Anisie a transmis un mesaj de încredere pentru elevi și profesori, luni, în prima zi de școală, spunând că educația trebuie să continue în orice situație, iar dascălii trebuie să fie alături de elevi.
gov.ro

„Dragi copii, mergeți cu încredere la școală! Oricare ar fi situația epidemiologică, noi trebuie să ne concentrăm pe învățare! Educația trebuie să continue în orice situație. Prin urmare, fiți responsabili, fiți prudenți, dar și implicați. Prin urmare, mergem cu toții la școală. Este important să mergem la școală și să fim alături de profesorii noștri. Copii, fiți responsabili și respectați toate regulile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor. Noi, profesorii, suntem alături de voi”, a spus Monica Anisie, ministru al Educației.

Ministrul le-a transmis și profesorilor să aibă un an școlar cu împliniri, cu sănătate, cu implicare. Anisie le-a mulțumit acestora pentru tot ce au făcut în această vară.

„Au muncit și în timpul examenelor naționale, dar au făcut și eforturi supraomenești atunci când au fost suspendate cursurile. Trebuie să recunoaștem că în atâția ani de zile, deși am avut suspendate cursurile și câte 3 săptămâni, din cauza viscolului, a gripei și așa mai departe, educația nu continua și copiii rămâneau acasă, izolați, fără să își continue învățarea. Acum am arătat că se poate, prin suspendarea cursurilor am continuat învățarea în sistem online. Sigur, trebuie să ne perfecționăm, dar eu spun că începând cu acest an școlar lucrurile vor arăta cu totul altfel decât au fost până acum”, a mai spus ministrul.

Aceasta a făcut un apel către toți cei implicați în educație să lase copiii să se bucure de prima zi de școală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Educatie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel