Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Premierul Turingiei, surprins că juca Candy Crush într-o reuniune cu Angela Merkel, la care s-a referit drept „Merkelchen“ - „micuța Merkel“
WhatsApp
Premierul landului german Turingia, socialistul Bodo Ramelow, a fost surprins în timp ce se juca pe telefon, în timpul unor discuții cu Angela Merkel. Pe parcursul reuniunii, el a trecut de zece niveluri, după cum chiar el a declarat. Gestul său i-a adus critici dure, mai ales după ce, într-o intervenție media, s-a referit la cancelarul Angela Merkel drept  „Merkelchen“  (mica Merkel).

Potrivit Bild, Ramelow a recunoscut că s-a jucat „Candy Crush” în timpul reuniunii cu Angela Merkel la o emisiune online de pe o platformă cu circuit închis - Clubhouse. El susține însă că jocul a fost o metodă de relaxare: „Unii joacă Sudoku, alții joacă șah sau scrabble pe telefoanele lor mobile, eu joc Candy Crush”.

Dintr-o dată, Ramelow a început să vorbească dezinvolt, aparent raportând cu mândrie că a reușit „până la zece niveluri” de Candy Crush în timpul orelor de consultare. De asemenea, el la numit-o pe cancelarul Merkel - „Merkelchen“ „mica Merkel”, potrivit Merkur.de

În această dimineață, Bodo Ramelow și-a cerut scuze public pentru controversatele declarații  în ceea ce oprivește pe Angel Merkel: „A diminutiva numele cancelarului a fost un act de ignoranță masculină. Îmi cer sincer scuze pentru asta", a scris el pe Twitter.

Ramelow, criticat aspru

 

„Turingia are cele mai multe cazuri de coronavirus și cea mai mică rată de vaccinare, iar deputatul Ramelow se distrează cu Candy Crush chiar la summitul despre măsurile instituite împotriva epidemiei”, a observat liderul grupului parlamentar CDU din landul Turingia, Mario Voigt.

Șeful CDU Turingia, Christian Hirte, a fost și mai sever: „Lupta împotriva pandemiei este despre viață și moarte, despre viitorul unei întregi generații. Ceea ce a făcut Ramelow este lipsit de respect și iresponsabil!”. Șefului Consiliului Profesoral, Hans-Peter Meidiger, e șocat: „Acasă, părinții se luptă pentru a se asigura că fiii lor învață pe computer și nu se joacă. Iar domnul Ramelow face contrariul: în loc să facă politică pentru interesele copiilor, el se distrează cu jocurile de pe telefonul mobil”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel