Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Poliția a oprit o mașină cu români pentru un banal control și a soluționat peste 40 de furturi în Franța și Elveția
WhatsApp
Un control de rutină al poliției în regiunea Broye din Elveția a dus la arestarea a patru români, între care trei femei, suspectați de furturi din buzunare în Elveția și Franța. O anchetă penală a fost deschisă de Parchetul din Fribourg.
Poliție Elveția (Foto ILUSTRATIV)

Faptele datează din decembrie anul trecut, a precizat poliția cantonală din Fribourg. În timpul unei patrulări în zona Broye, polițiștii au identificat patru persoane, între care trei femei, într-un vehicul suspect care se deplasa dinspre Avenches  spre Domdidier.

În timpul unor verificări amănunțite, poliția a descoperit că cei patru suspecți erau căutați pentru furturi din buzunare în cantoanele Vaud și Fribourg. Este vorba despre trei femei, cu vârste cuprinse între 25 și 37 de ani, și un bărbat de 28 de ani, se arată în comunicat.

De naționalitate română și acționând și în Franța, presupușii infractori au comis circa patruzeci de infracțiuni în decurs de zece zile, aducând o pradă echivalentă cu aproximativ 20.000 de franci (Aprox. 18.000 de euro). Crimele au fost comise în cantoanele Berna, Fribourg, Neuchâtel și Vaud, precum și în Franța vecină.

Infractorii acționau în perechi și atacau mai ales persoane în vârstă pentru a le fura portofelele. Uneori, aceștia retrăgeau bani sau făceau cumpărături cu ajutorul cardurilor bancare furate. Aceștia sunt cunoscuți pentru infracțiuni similare în mai multe țări europene.

Presupușii autori au fost denunțați la Parchetul din cantonul Fribourg pentru furt în grup și furt profesional, utilizare frauduloasă bunurilor și încălcarea Legii federale privind străinii și integrarea. Aceștia se află încă în arest.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel