Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Patronul te poate da afară din cauza coronavirusului? BNS, precizări pentru români
WhatsApp
Blocul Naţional Sindical (BNS) atrage, vineri, atenţia asupra necesităţii respectării prevederilor legislative în materie de muncă, având în vedere noul context creat de măsurile impuse pentru prevenirea epidemiei de COVID-19.

BNS arată, într-un comunicat, că forţa majoră nu poate fi invocată ca motiv de încetare unilaterală a relaţiei de muncă.

„Au apărut în aceste zile, atât în media, cât mai ales în sesizări adresate direct BNS sau instituţiilor abilitate, comunicări ale unor situaţii de încetare a unor contracte individuale de muncă prin simple notificări făcute de angajatori către salariaţi, cu singura motivaţie forţa majoră. Dorim să atragem atenţia asupra faptului că forţa majoră nu poate constitui, conform prevederilor Codului Muncii, o cauză de încetare a contractului individual de muncă", spune BNS într-un comunicat.

Ce înseamnă forța majoră din contractul de muncă?

 

Codul Muncii indică posibilitatea de a invoca forţa majoră doar în situaţii ce vizează: efectuarea de ore suplimentare, chemarea salariatului din concediul de odihnă sau modificarea temporară a locului muncii.

BNS spune că soluţia legală în asemenea cazuri nu poate fi alta decât: fie reducerea temporară a activităţii, în temeiul art.53 din Codul muncii, situaţie în care salariatul beneficiază de o indemnizaţie ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului ocupat, fie, în cazul în care angajatorul îşi restrânge activitatea din motive economice, reducerea locurilor de muncă ocupate de salariaţii vizaţi. Concedierea salariaţilor poate avea loc doar cu derularea tuturor procedurilor legale privind concedierea colectivă.

„Condamnăm în mod ferm orice tentativă de limitare a pierderilor financiare din partea mediului de afaceri, prin încetarea contractelor de muncă unilateral, cu încălcarea normelor de drept, profitând astfel de situaţia specială în care ne aflăm. Facem apel la solidaritate şi la dialog, în special în astfel de situaţii se impune respectarea normelor de drept cu bună credinţă, de către toate părţile implicate. Salariaţii, în special unele categorii, sunt primii expuşi infectării cu coronavirus, iar eşuarea protejării lor ar putea creşte viteza de răspândire a virusului. Tocmai de aceea considerăm că se impune să dăm dovadă de solidaritate şi responsabilitate şi să tratăm cu toată seriozitatea momentul în care ne aflăm", adaugă Blocul Naţional Sindical.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel