Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Organizatorii marilor festivaluri Untold şi Electric Castle cer anularea evenimentelor prin LEGE
WhatsApp
Organizatorii marilor festivaluri cer Guvernului anularea spectacolelor precum Untold sau Electric Castle. „Ne vom adresa Parlamentului pentru a da o lege în acest sens”, spune Bogdan Gheorgiu, ministrul Culturii.

„Organizatorii de mari festivaluri ne-au solicitat insistent să emitem noi un act normativ prin care să anunţăm că nu mai sunt permise organizarea de evenimete cu participare de peste 1000 de persoane cel puţin până la 1 septembrie, pentru că asta i-ar ajuta pe ei în rezilierea contractelor şi în alte procese", a afirmat ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, pentru Mediafax.

Ministrul Culturii spune că vor adresa o cerere către Parlament pentru a emite o lege care să anulezxe festivalurile.

„Nu că noi le-am interzice, ei ne-au cerut să emitem un act normativ, dar Guvernul nu poate emite acte decât pe durata stării de alertă aşa că ne vom adresa Parlamentului cu o propunere de lege in acest sens", a mai precizat Gheorghiu.

Bogdan Gheorghiu spune că biletele deja cumpărate vor putea fi transformate în vouchere sau pot fi folosite pentru următorul festival.

„Acele bilete îşi păstrează valabilitatea până la următorul spectacol. Dacă respectivul nu doreşte să meargă la următorul spectacol se analizeaza posibiltiatea transformării biletelor în vouchere cu care să se poată participa la un alt eveniment cultural", a mai spus ministrul.

Astăzi a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii artelor teatrale la Palatul Victoria. În urma discuţiilor

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Cultura Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel