Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Olanda renunță la distanţarea socială şi anunţă un ”permis COVID”
WhatsApp
Ţările de Jos au anunţat marţi relaxarea restricţiilor legate de pandemia COVID-19, inclusiv sfârşitul distanţării sociale dar şi implementarea unui "permis COVID" pentru a intra în baruri, restaurante şi la festivaluri, relatează France Presse.

Permisul, care va arăta dovada vaccinării, a recuperării după coronavirus sau unui test negativ, va fi necesar pentru persoanele cu vârsta de cel puţin 13 ani începând din 25 septembrie, a declarat prim-ministrul Mark Rutte, transmite Agerpres.

Rata de contaminare este în scădere în Ţările de Jos, care la începutul pandemiei au instituit unele dintre restricţiile cele mai slabe din Europa, dar le-au întărit în timpul unui al doilea val mortal.

"Sunt bucuros să anunţ astăzi că începând cu 25 septembrie, distanţarea socială obligatorie de 1,50 metri va fi abandonată", a declarat Rutte într-o conferinţă de presă televizată.

"Aceasta înseamnă că mai mulţi oameni pot merge la cafenea sau restaurant în acelaşi timp. De asemenea, înseamnă că festivalurile şi evenimentele sportive pot fi organizate din nou la capacitate maximă", a explicat el.

El a subliniat de asemenea că permisele sanitare sunt "deja utilizate în multe ţări" vecine.

În Franţa, una dintre primele ţări europene ce a implementat faimosul permis, acesta a contribuit la accelerarea vaccinării împotriva COVID-19.

Guvernul olandez a respins criticile oponenţilor, precum politicianul populist şi coronasceptic Thierry Baudet, care spune că permisul este un mod de a impune vaccinarea.

"Nu, utilizarea permisului coronavirus nu obligă pe nimeni să fie vaccinat. Puteţi de asemenea efectua teste pentru a putea intra undeva, iar pentru moment acestea rămân gratuite", potrivit ministrului sănătăţii Hugo de Jonge.

Purtarea unei măşti de protecţie rămâne totuşi obligatorie în transportul public şi aeroporturi, dar nu şi în trenuri sau în stațiile de tramvai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel