Numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 a depășit 4 milioane
Autor: Liviu Ludovic pe 18 mai 2021, 18:41 | Sanatate

Peste 4 milioane de persoane au fost vaccinate în România. 

Numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 a depășit marți, la ora 17:30, 4 milioane, anunță platforma RO Vaccinare.

Până în prezent în România au fost administrate peste 6.939.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate în România aproape 97.000 de persoane.

Potrivit CNCAV, din cele 96.953 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 33.994 au primit prima doză de vaccin, iar 62.959 pe cea de-a doua. 74.561 de persoane au primit vaccin Pfizer, 7.323 Moderna, 8.613 AstraZeneca, iar 6.456 au primit vaccin de la Johnson&Johnson.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate în România 3.997.170 de persoane, din care 2.934.519 cu amebele doze.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 75 de reacții adverse, 5 de tip local, restul de tip general.

În total, de la începerea campaniei de vaccinare au fost raportate 15.432 de reacții adverse.

CNCAV precizează că 145 reacții adverse sunt în curs de investigare.

Sanatate Vezi toate articolele
Crossuri parteneri