Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi reguli impuse românilor care călătoresc în străinătate
WhatsApp
Germania a trecut pe lista neagră sapte judete din România în timp ce, în Italia, obligația de izolare rămâne în vigoare până luna viitoare.

Șapte județe din România au fost incluse de autoritățile Republicii Federale Germania în lista „zonelor de risc“. Partea germana a informat partea romana cu privire la măsurile luate, pe canale diplomatice, anterior deciziei de revizuire a condițiilor, informează MAE.

Ca urmare a noilor decizii adoptate, șapte județe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş au fost incluse pe lista zonelor de risc.

Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv de vineri, 7 august.

„Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista „zonelor de risc“ trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania”, arată MAE, într-un comunicat transmis sâmbătă.

Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate.

În cazul neîndeplinirii acestei obligații, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura autoizolarii la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.

Măsura autoizolarii la domiciul nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. În schimb, daca testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, se va dispune măsura autoizolarii până la primirea rezultatului testului.

De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o „zonă de risc” (inclusiv din cele șapte județe menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare a cărui variantă în limba engleză – Public Health Passenger Locator Form – poate fi regăsită la: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.

 

Italia a extins restricţiile pentru români

 

România încă este considerată o ţară cu risc ridicat din punct de vedere epidemiologic, în ce priveşte cazurile de coronavirus, astfel că Italia a hotărât ca persoanele care merg din ţara noastră la ei să stea mai întâi în izolare la domiciliu.

Aceeaşi măsură a luat-o Italia şi în privinţa Bulgariei, iar decretul publicat sâmbătă în Gazeta Oficială prelungeşte carantina pentru persoanele care au fost în România sau Bulgaria şi intră în Italia.

Italia a extins astfel obligaţia de izolare la domiciliu pentru cei care vin din România şi Bulgaria, până la 7 septembrie, aproape încă o lună.

Odată ajunşi în Italia, românii sau cei care au fost în ţara noastră vor completa un formular cu adresa şi numărul de telefon la care vor fi verificate periodic.

Unele regiuni pot introduce măsuri suplimentare de prevenirea răspândirii virusului Sars CoV-2, cum este spre exemplu Regiunea Lazio. Acolo s-a hotărât să se testeze pe cât posibil românii care sosesc cu autocarele din România. Iniţial, testarea era voluntară.

În urma unor suspiciuni apărute în presa italiană privind evitarea controalelor de către români, autorităţile sanitare au organizat punctele de testare direct pe autostradă, la intrarea în Roma.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel