Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi înregistrări scandaloase cu primarul care-și hărțuiește fiica: „Nu mai plânge, că te bate și mai tare!“
WhatsApp
O înregistrare video cu primarul oraşului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, în care şi-a pus fiica dezbrăcată să stea în genunchi şi să promită că nu mai este obraznică, a ajuns în spaţiul public şi a provocat un val de critici. Joi a apărut o altă înregistrare audio cu acesta, în care-şi terorizează familia.

Noua înregistrare, de data aceasta audio, îl surprinde pe edil cum își amenință și insultă una dintre fiice, iar această plânge înspăimântată. Pe fundal se aud zgomote de obiecte dărâmate și vase sparte, semn că bărbatul se afla într-un episod de furie necontrolată.

Înregistrarea nouă începe cu plânsul unui copil, evident disperat, în timp ce primarul liberal se răsteşte. „Gura mică”, spune el, în timp ce trânteşte, sparge şi răstoarnă diverse obiecte. În tot acest timp, o alta voce, care pare a fi a unui alt copil, încearcă să o calmeze pe fată și îi spune șoptit: "Liniștește-te, nu mai plânge, că te bate și mai tare. Orice ar fi, nu mai plânge, că și eu, dacă-s mare și MĂ LOVEȘTE TARE, NU PLÂNG".

Traumatizat, copilul întreabă: "Rămâne acasă? Ce bine ar face să plece, să se mute de la casa asta". În tot acest timp, pe înregistrarea audio se aud zgomote puternice, de obiecte lovite sau răsturnare. La un moment dat, bărbatul revine și îi spune fiicei "Să-ți pară bine că nu ți-am dat un picior în cap ca la o minge".

„Dobitoaca dracului, retardată! Ordinară şi penală ce eşti. Îţi trag un pumn, un picior în cap”

 

Câteva momente mai târziu, printre alte sticle sparte, bărbatul se dezlănţuie într-un potop de înjurături şi ameninţări greu de redat, se pare la adresa întregii sale familii, inclusiv la adresa mamei copilei, de care a  divorţat. „Dobitoaca dracului, retardată! Ordinară şi penală ce eşti. Îţi trag un pumn, un picior în cap”, se aude printre înjurături în care îl invocă pe Dumnezeu, mormântul mamei şi mama celei vizate.

În înregistrare se aud vocile a doi copii, iar în a doua parte a înregistrării intervine o voce de femeie care, cel mai probabil, este mama copiilor şi care pare să fi asistat încă de la început la întreaga scenă. Ea intervine doar la un moment dat şi îi spune bărbatului să-şi ducă lucrurile direct la Rapsodia şi că nu are ce căuta în Huniazilor, moment în care se aud tot felul de bufnituri şi trosnituri şi imediat ţipetele copilei îngrozite, urmate de: „Ooff, ce-ţi face tati!!!”.

Ulterior, se aude vocea bărbatului, printre zgomote puternice de obiecte lovite, care spune: „Tot, pregătit frumos, şi cu mine-ai încheiat! Ordinară şi penală ce eşti! Stai că te ... (ininteligibil). Aia-i lege. Exact ce meritai, aia ai să ai! (...) Îmi pare bine că ţi-am dat un pumn... un picior în cap ca la o minge”. În timpul în care bărbatul se dezlănţuie cu înjurături şi apostrofări cel mai probabil, la adresa soţiei, se aud vocile şoptite ale copiilor şi se desluşeşte cuvântul: „Poliţie”. În finalul înregistrării, bărbatul se adresează unuia dintre copii întrebându-l dacă vine la tuns. Copilul răspunde că nu, iar bărbatul spune: „Ţi-ai făcut codiţe. Bravo”. Iar copilul încheie: „Ca şi-o fetiţă”, relatează Adevărul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel