Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noi DETALII în SCANDALUL Tarom. DECIZIA luată de Madalina Mezei, în seara de 9 octombrie
WhatsApp
Ies la iveală detalii interesante în scandalul dintre fostă şefă a companiei Tarom şi ministrul demis al Transporturilor.

Mădălina Mezei a dezvăluit presei că Răzvan Cuc i-ar fi cerut să invoce probleme tehnice şi să ţină la sol mai multe aeronave, astfel încât, 5 parlamentari ai opoziţiei, să nu mai ajungă în Bucureşti, în ziua moţiunii de cenzură.

Mai mult decât atât, conform unor mesaje, care au intrat în posesia Ştirilor Pro TV, ministrul Cuc, ar fi sunat inclusiv la SRI, pentru a se asigura că nimeni nu va interveni, iar aparatele de zbor nu vor pleca în cursă. Răzvan Cuc neagă întreaga poveste.

Fostă şefă Tarom povesteşte că a avut o primă discuţie cu ministrul Transporturilor Răzvan Cuc în biroul acestuia, marţi, 8 octombrie, cu două zile înainte de moţiune. A doua zi, directoarea Tarom l-ar fi informat pe ministrul Transporturilor că nu poate da curs solicitării. Seara, pe 9 octombrie, în jurul orei 22, Răzvan Cuc ar fi mers acasă la Madalina Mezei pentru a discuta încă o dată despre reţinerea avioanelor la sol.

Madalina Mezei, fosta directoare Tarom: "L-am chemat pe domnul ministru Cuc să-i spun că aşa ceva nu este posibil şi că am luat toate măsurile pentru a împiedica întârzierea zborurilor. Aşa ceva mi se pare peste limita legalului. Cred că a fost o exaltare, o panică, o dorinţă a dumnealui de a face nişte demersuri în sensul blocării moţiunii."

Într-un schimb de mesaje purtat în 10 octombrie la 00.40 dimineaţa, ministrul Cuc se arata deranjat că povestea reţinerii avioanelor la sol ar fi ajuns la Serviciul Roman de Informaţii iar cineva ar fi contactat-o pe şefa Tarom.

Îi scria Răzvan Cuc Madaline Mezei. Următoarele mesaje i le-a transmis câteva ore mai târziu, la 9 dimineaţa, în ziua moţiunii. Se interesă de parlamentarii opoziţiei. Nicolae-Miroslav Petrețchi este deputat din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale. Potrivit Madaline Mezei, Răzvan Cuc i-a cerut să reţină la sol 5 avioane spre Bucureşti. 2 din Timişoara şi câte unul din Baia Mare, Satu Mare şi Oradea.

5 deputaţi ar fi rezervat la un moment dat un loc pe cursele spre Bucureşti în baza acordului semnat intre Tarom şi Parlament. Coincidenţă, moţiunea a trecut cu voturile a 5 deputaţi, scrie Știrile PRO TV.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel