Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nelu Tătaru: „Litoralul, o zonă în care populaţia vine, se infectează, se reîntoarce în judeţele de baştină, şi acolo vedem creşterile”
WhatsApp
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că rata de infectare cu noul coronavirus este mai mare în Argeş, Dâmboviţa și Prahova, menționând că focarele se identifică în judeţele unde este dezvoltat turismul, dar şi acolo unde sunt mulţi navetişti.
Sursa foto: captură Digi 24

„Avem în acest moment mai multe infectări în Argeş, Dâmboviţa, Prahova. În general acolo unde sunt activităţi economice, transport navetişti intrajudeţean sau interjudeţean. Pe locul trei ar fi turismul. În celelalte regiuni, majoritatea sunt din turism”, a declarat ministrul Sănătăţii la Iaşi, în cadrul unei conferinţe de presă, citat de Agerpres.

Oficialul a mai menţionat că din evaluarea făcută în ultimele trei zile la nivel naţional reiese că în 15 judeţe era în creştere rata infectărilor.

Citește și Nelu Tătaru îi roagă pe medici să mai reziste puțin: „Acest popor îşi pune speranţa în noi”

„Erau şase din Transilvania, şase din Muntenia, trei din Moldova, şapte erau în staţionare, şi 19 erau în scădere. Rămâne să vedem evoluţia”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, numărul mare de infectări se datorează faptului că nu au fost respectate regulile de distanţare socială şi normele de protecţie.

 

Tătaru: Dacă aceste reguli se respectau, nu aveam probleme

 

„În 15 mai am intrat în stare de alertă şi am început măsurile de relaxare. Am relaxat cu măsuri uşoare, uşor controlabile. Odată cu deschiderea teraselor, am avut ordine comune, ministrul Sănătăţii cu ministrul de resort. Indiferent că este ministrul Turismului, ministrul Sportului, că a fost ministrul Educaţiei, am avut ordine comune care specificau foarte clar şi normele de aplicare în momentul desfăşurării acestor activităţi. Şi-au asumat, şi cei din HoReCa, şi cei care îşi desfăşurau alte activităţi economice, respectarea acestor reguli.

Dacă aceste reguli se respectau, nu aveam probleme şi nu aveam o creştere accentuată a transmiterii în comunitate, sau aveam o creştere care era controlabilă. În momentul în care nu s-a respectat acest lucru, şi aţi văzut şi dumneavoastră ce se întâmplă şi pe litoral, avem o transmitere. Litoralul este o zonă în care populaţia vine, îşi petrece o săptămână, se infectează, se reîntoarce în judeţele de baştină, şi acolo putem vedea creşterile”, a explicat Nelu Tătaru.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel