Negoiță, RĂZBOI total cu Firea după ce l-a numit terorist politic: "Sunteți victima propriei dorințe de mărire"
Autor: Liviu Ludovic pe 29 sep 2020, 14:37 | Politică

Robert Negoiță îi dă replica Gabrielei Firea, după ce fostul primar al Bucureștiului l-a acuzat că este "terorist politic". 

Gabriela Firea a răbufnit, marți, la adresa lui Victor Ponta și a lui Robert Negoiță. Ea exclude orice fel de apropiere de cei doi și îi acuză că au vrut să îngroape PSD. 

"Nu putem negocia cu teroriștii politici. Teroriștii politici, cei care au vrut să îngroape PSD, trebuie să fie pe drumul lor și noi să fim pe drumul nostru", a spus Firea.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, spune că Gabriela Firea nu se poate abține, ci „atacă, zgârie și caută vinovați pentru propriul eșec”. Negoiță afirmă că Firea era „terorizată de paranoia” că el ar fi putut „ataca” fotoliul de primar general al Capitalei.

„Sincer, nu îmi doream să scriu aceste rânduri. E prea la cald, e vorba despre cineva care a pierdut, o femeie, și m-am gândit că, dacă ies public acum, se va considera că mă urc cu picioarele pe un om care este la pământ. Însă, din nefericire pentru cea în cauză, văd că nu se poate abține nici măcar în aceste momente, atacă, zgârie și caută vinovați pentru propriul eșec. În aceste condiții, anumite lucruri trebuie spuse, răspicat. Le spun acum, am evitat să le spun în plină campanie. Și poate, din respect pentru cel învins, nu le mai spuneam niciodată, dar văd că învinsul nu-și poate accepta înfrângerea cu demnitate”, scrie Negoiță pe Facebook.

El precizează că a refuzat să facă echipă cu un om care „nu a înțeles că în administrația publică”,

„Am refuzat să fac echipă cu un primar general care, în relația cu primăria pe care am condus-o și o voi conduce, a fost, în primul rând, preocupată de cum să facă astfel ca instituția pe care o reprezint să nu facă prea multe lucruri, terorizată fiind de paranoia potrivit căreia eu mi-aș fi dorit ca prin lucrurile pe care le făceam pentru Sectorul 3 să atac ulterior fotoliul de primar general”, adaugă Robert Negoiță.

„Văd că vorbiți de lipsa unei stângi unite, de echipă, clamați solidaritate în fața inamicului, dar din nefericire dvs sunteți propriul inamic. Sunteți victima propriei dorințe de mărire, a lipsei spiritului de echipă, a calcului politicianist ieftin și de scurtă durată. Sunteți victima propriilor decizii. Cât despre locul crimei, vă spun doar atât: cum aș fi putut eu să vă susțin în fața cetățenilor Sectorului 3, și să vă ajut să vă întoarceti la locul crimei, adică la Primăria Generală, când știam cum ați pus mai presus în raport cu dânșii, propriile interese, în defavoarea comunității pe care o reprezint. Asta ca să înțelegeți că nu a fost o chestiune personală, nu era vorba despre mine. Pentru mine, omul Gabriela Firea rămâne același pe care l-am primit și îl primesc și în viitor cu sufletul deschis în familie. În schimb, Primarul Gabriela Firea este ceea ce am descris mai sus”, conchide primarul Sectorului 3 al Capitalei.

Te-ar putea interesa și ....
Politică Vezi toate articolele
Crossuri parteneri