Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Negocieri cu Grecia și Israel pentru libera trecere a românilor care vor să meargă în vacanțe
WhatsApp
Vești bune pentru lunile care vin, autoritățile de la București sunt în discuții cu cele din Grecia și Israel privind vacanțele, a explicat Claudiu Năsui, ministrul Economiei şi Turismului.

Comisia Europeană încă lucrează la certificatul verde care ne va permite să circulăm fără carantină dacă suntem vaccinaţi, avem test negativ sau ne-am vindecat de COVID-19.

Mergem în vacanţă de 1 mai, de Paşte la bulgari, în Grecia? Dacă ar fi acum să îmi fac o rezervare pentru Paşte, ne bagă în carantină? Ne facem rezervarea de acum? Ce ne sfătuiţi?

„În secunda aceasta, regulile sunt cele pe care le ştiţi, inclusiv carantină, acum speranţa mea este să ne deblocăm cât mai repede şi am făcut toate diligenţele în sensul acesta. Ştiţi că am fost vizitaţi de ministrul grec al turismului, inclusiv cu Israelul avem discuţii." a precizat Claudiu Năsui, la Antena 3.

 

Claudiu Năsui: „Pe 19 aprilie sau mai o să primim mai multe detalii”

 

„Dar deocamdată nu există negru pe alb care să mă asigure pe mine cetăţean român, dacă vreau să merg în Grecia, că nu intru în carantină acolo.

Cel mai important este să spunem că ne dorim această deschidere dar în limitele a ce ne recomandă doctorii şi epidemiologii. Există acest certificat verde şi aşteptăm mai multe informaţii de la Comisie.

Înţeleg că pe 19 aprilie sau mai o să primim mai multe detalii, dar ceea ce ne dorim este ca oamenii care nu prezintă un risc să poată circul şi oamenii care nu reprezintă un risc sunt cei care au: test negativ de covid, test de anticorpi sau certificatul de vaccinare.

Dar deocamdată nu e nimic bătut în cuie, asta zic. Nu avem acord nici cu Grecia, nici cu Bulgaria şi nici certificatul european şi eu dacă vreau să merg în vacanţă de Paşte la greci trebuie să îmi asum că intru în carantină.

În secunda aceasta trebuie să vă asumaţi asta şi planul pe care îl faceţi trebuie să ţină cont de asta”, a mai spus Năsui.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel