Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Miel cu cinci picioare într-o fermă din Suceava. Localnici cred că este un semn rău
WhatsApp
Un eveniment deosebit a avut loc în ferma unui localnic din satul Țibeni, comuna Satu Mare, județul Suceava. O oaie a adus pe lume un miel cu cinci picioare. 
miel cu cinci persoane sursa foto cromtel tv

Mielul cu cinci picioare a venit pe lume, în urmă cu o săptămână, în gospodăria localnicului Codru Duceac, din satul Ţibeni, comuna Satu Mare a judeţului Suceava. Unii dintre localnici cred că acesta este un semn rău, alţii spun că este un semn bun transmis din Ceruri după o perioadă grea.

Pe de altă parte, sunt şi oameni care cred că oaia care a fătat mielul cu cinci picioare ar fi fost afectată de virusul Sars-CoV-2. Proprietarul mielului a declarat pentru presa locală că şi el s-a speriat iniţial când a fătat oaia. 

„Credeam că mai vine un miel, apoi am observat că ceva nu era în regulă. Atunci am realizat că mielul are cinci picioare”, a spus aceasta. Bărbatul nu-şi poate explica de ce s-a întâmplat acest lucru şi nici nu ştie ce va face cu animalul dacă acesta va supravieţui.  Mielul se pare că a suferit o malformație genetică. „Am avut viței cu două capete, miei cu șase picioare”, spune medicul veterinar Petrea Dulgheru pentru Adevărul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel