Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mesajul ministrului Afacerilor Externe de Ziua ONU: Ne-a fost un partener constant în toată această perioadă
WhatsApp
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu adresează, sâmbătă, un mesaj cu prilejul marcării Zilei Organizației Națiunilor Unite și a 75 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei ONU.
Bogdan Aurescu (sursa foto: gov.ro)

„Data de 24 octombrie, momentul intrării în vigoare a Cartei ONU, este cunoscută și sărbătorită în întreaga lume ca Ziua Organizației Națiunilor Unite. Astăzi, 75 de ani mai târziu, valorile și principiile Cartei își mențin relevanța, constituind fundamentul relațiilor internaționale. 2020 marchează o dublă aniversare - 75 de ani de la crearea ONU și 65 de ani de la aderarea României la această organizație. Este, cu atât mai important, să evidențiem semnificația profundă a multilateralismului și necesitatea cooperării și solidarității internaționale, acestea fiind reafirmate constant prin eforturile de gestionare a crizei pandemice”, este mesajul ministrului Afacerilor externe, Bogdan Aurescu, de Ziua ONU.

 

România a dezvoltat o tradiție îndelungată în consolidarea multilateralismului

 

Potrivit ministrului român, impactul Organizației Națiunilor Unite se resimte în toate colțurile lumii, iar România nu face excepție. „Atașamentul profund al țării noastre pentru multilateralism reprezintă unul dintre pilonii de bază ai politicii externe a României, alături de apartenența la UE și NATO, precum și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. În cei 65 de ani de apartenență la ONU, România a dezvoltat o tradiție îndelungată în consolidarea multilateralismului, iar ONU ne-a fost un partener constant în toată această perioadă. Aș menționa, ca exemple recente, cooperarea cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în vederea implementări eficiente, în plan intern, a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, precum și în ceea ce privește implementarea politicii țării noastre de cooperare pentru dezvoltare”, a mai spus Aurescu.

De asemenea, spune ministrul, UNICEF sau UNHCR rămân parteneri consecvenți de dialog, iar rezultatele activității derulate în România, în cooperare cu autoritățile române rămân de netăgăduit. Mai mult, găzduirea de către România, începând cu anul 2009, a Centrului de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara, prima facilitate de acest tip din lume, înființat prin colaborarea între Guvernul României, Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, demonstrează angajamentul României pentru dreptul internațional al refugiaților și pentru principiile solidarității și împărțirii responsabilităților la nivel multilateral, a mai transmis Bogdan Aurescu, în mesajul său.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Știri principale Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel