Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Marcel Ciolacu: "Guvernul Orban cade la moţiune". Se bazează pe ajutorul USR la vot
WhatsApp
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, s-a declarat convins marţi seara că Guvernul Orban va fi demis prin moţiune de cenzură, susţinând că şi USR va vota un astfel de document.

"Oricum cade la moţiune. (...) Chiar dacă mă înţeleg eu sau nu mă înţeleg cu Victor Ponta, poate Victor Ponta să nu voteze această moţiune, că dacă nu o votează înseamnă că blatul de la Bucureşti există. Cine din forţele politice acum îşi permite să nu voteze moţiunea de cenzură? Eu sunt ferm convins că şi USR o va vota", a spus Ciolacu la TVR1, arătând că pentru moţiunea de cenzură există 202 voturi din partea PSD.

El a menţionat că a avut discuţii cu Victor Ponta în ceea ce priveşte depunerea moţiunii de cenzură.

Ciolacu a afirmat că dacă moţiunea de cenzură va fi adoptată de Parlament, va fi făcută o propunere de premier.

"Vom merge cu o propunere de prim-ministru după ce vom discuta şi cu celelalte forţe politice care vor vota moţiunea şi cu un proiect economic pentru o perioadă limitată de timp", a spus el.

Liderul social-democrat a acuzat lipsa de credibilitate a Executivului şi "haosul" în comunicare, adăugând că PSD pregăteşte o "carte neagră" a guvernării Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel