Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mama Luizei Melencu pleacă în ITALIA să își aducă fiica ACASĂ: „Orice minut m-a costat“
WhatsApp
Monica Melencu, mama Luizei Melencu, a afirmat că va pleca în Italia pentru a-și aduce fiica înapoi, după ce a văzut o filmare prezentată de Alexandru Cumpănașu în care susține că ar fi văzut-o pe fată în Italia, practicând prostituția.

Monica Melencu a declarat, sâmbătă, că se va deplasa personal în Italia să-și caute fiica, după ce Alexandru Cumpănașu i-a prezentat o filmare în care apare o fată care seamănă cu Luiza.

„Asta și fac (merge în Italia să o caute personal pe Luiza, n.r). Orice detaliu, orice minut m-a costat. Autoritățile nu au făcut nimic până s-a aflat cazul Alexandrei. Sunt 7 luni, răspunsul este: „Nu există nimic concret”. Mă oprește un zid. Exclus declarația lui Dincă (potrivit căreia a omorât-o pe Luiza, n.r.)”, a spus Monica Melencu la Antena3.

Mama Luizei este convinsă că fiica sa a fost răpită de o rețea și că încă este în viață.

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani ucisă de Gheorghe Dincă, a spus vineri seară că familia Luizei Melencu ar fi recunoscut-o pe fată într-un filmuleț pe care îl deține și care a fost făcut recent în Italia.

Ulterior, mama Luizei a afirmat că tânăra din imagini seamănă cu fiica sa, dar vocea nu se aude foarte bine.

Pe de altă parte, Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt al DIICOT, a precizat, pentru MEDIAFAX, că pe niciun canal de cooperare internațională - autorități judiciare, cooperare polițienească - nu există indicii care ar putea susține afirmațiile lui Cumpănașu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel